Iurie Chiorescu are un mandat de patru ani și îl succede în funcție pe Mircea Eșanu. Chiorescu este magistru în științe politice și fost deputat în Parlamentul R. Moldova, fiind co-autor a peste 45 de inițiative legislative. Acesta este unul dintre transfugii care au părăsit fracțiunea PLDM pentru a adera la fracțiunea PDM.
În această iarnă, Chiorescu a aspirat la funcția de director la Agenției Naționale de Reglementare în Energetică, însă candidatura acestuia a fost respinsă pe motiv că nu are studiile necesare pentru a ocupa acest post.
La alegerile din 24 februarie 2019, fostul deputat s-a aflat pe poziția nr. 32 în lista de candidați ai PDM pe circumscripția națională.
FISM a fost fondat în 1997, iar din anul 2018 este instituție publică. Cancelaria de Stat exercită, în numele Guvernului, funcţia de fondator al Instituţiei Publice Fondul de Investiţii Sociale din Moldova.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.