Procurorii anticorupție au descins, în această dimineață, la domiciliul a doi ofițeri de investigații din cadrul Direcției Antidrog al Inspectoratului Național de Investigații, într-o cauză penală pornită pe trafic de influență, săvârșit de către funcționarii instituției.Potrivit materialelor cauzei, folosindu-se de funcția pe care o dețineau, suspecții au pretins și primit suma de 1.400 de euro de la un figurant într-un dosar penal pentru trafic ilegal de droguri, în schimbul cărora ar urma să influențeze un procuror, ca ultimul să nu conteste la Curtea de Apel încheierea judecătorului de instrucție, prin care învinuitului i-a fost înlocuit arestul preventiv – în arest la domiciliu.
Ulterior, suspecții au pretins 5.600 de euro, susținând că pot influența procurorul de caz să adopte o hotărâre favorabilă în cazul persoanei învinuite de infracțiune.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, cei doi polițiști au fost reținuți pe un termen de 72 de ore, în izolatorul Centrului Național Anticorupție.
Suspecții riscă amendă în mărime de la 3.000 la 4.000 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani.
Vezi și aceste știri

Bugetul pentru apărare al Poloniei, majorat la 4% din PIB. Premier: Va fi cel mai ridicat nivel de cheltuieli dintre toate ţările NATO

Germania se află la un pas de recesiune. Datele pentru trimestrul patru din 2022, mai rele decât estimările

Automobile, blocate în toată țara: Salvatorii au intervenit pentru deblocări pe drumurile înzăpezite (VIDEO)
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
