Alegerea primarilor de sector de către locuitorii sectoarelor este un subiect apărut pe agenda publică încă acum 12 ani. Acest amendament la Legea privind administraţia publică locală a fost adoptat de Parlament în 2007, însă intrarea acestora în vigoare a fost amânată iniţial pentru anul 2011, iar mai apoi – pentru 2015.
Ce prevederea modificarea cu privire la pretori
Acum patru ani, pe atunci secretarul Comisiei Electorale Centrale Andrei Volentir spunea într-un interviu pentru Tribuna că „acest lucru nu este chiar o premieră absolută”.
„Dispozițiile finale și tranzitorii ale acestei legi stabileau că articolele ce se refereau la autoritățile publice locale ale celor 5 sectoare din capitală vor fi puse în aplicare din anul 2011, odată cu alegerile locale generale. Însă, în anul 2010, Parlamentul a modificat această prevedere din lege prin stabilirea unui nou termen de amânare – anul 2015, odată cu stabilirea datei noilor alegeri locale generale. În acest fel, chișinăuienii vor trebui să aleagă încă câte două autorități publice locale – un consiliu local de sector și un primar de sector. La modul practic, asta va însemna că alegătorii din urbea Chișinăului vor primi în ziua scrutinului încă două buletine de vot, pe lîngă cele două buletine cu care s-au obișnuit deja”, spunea actualul membru CEC, Andrei Volentir.
Însă modificările nu au intrat în vigoare nici în 2015. Deputatul PLDM Vlad Filat propusese amânarea pentru că autoritățile nu ar fi fost pregătite, inclusiv financiar, să implementeze acest sistem prevăzut în legea privind administrația publică locală, nota ProTV acum patru ani.
După doar o săptămână, Filat propune Legislativului să constituie două grupuri de lucru care urmau să elaboreze proiectele de legi cu privire la statul municipiului Chișinău și Bălți.
Peste un an, trecând peste arestul lui Filat și schimbările de pe scena politică, PL reușește totuși să voteze în lectură finală proiectul de lege cu privire la statutul municipiului Chişinău. Acesta a trezit mai multe controverse printre membrii Consiliului municipal, dar şi printre deputaţi, fiind numit „dorinizarea Chișinăului”.
Ce urmează acum
Totuși, Legea cu privire la administrația publică locală, de care ține modificarea cu primarii de sector, și Legea cu privire la statutul mun. Chișinău, nu par să se contrazică. „Atâta timp cât e scris în lege, acest lucru este obligatoriu să se producă. Da că nu se întâmplă nimic la acest subiect, modificarea va intra în vigoare”, consideră membrul CEC Iurie Ciocan.
O tentativă de a împiedica alegerea primarilor de sector și a consiliilor de sector a existat din partea PL-ului. Liberalii au înregistrat, în toamna lui 2018, un proiect de lege prin care au cerut excluderea în totalitate a opțiunii alegerii pretorilor. Iată care au fost raționamentele lor:

Totuși, PL nu a acces în noua legislatură, iar potrivit Regulamentului Parlamentului, art. 47, „dacă, după înregistrare în Parlament, proiectul de act legislativ nu a fost examinat în decursul legislaturii în care a fost înregistrat, iniţiativa legislativă devine nulă”.
Astfel, odată ce (sau dacă) noul Parlament va decide când vor avea loc alegerile locale, locuitorii Capitalei s-ar putea trezi cu buletine de vot pentru alegerea primarilor de sector.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.