Parlamentul britanic respinge toate cele patru alternative la Brexit

Parlamentul britanic respinge toate cele patru alternative la Brexit
Foto: RFI

Parlamentarii britanici au avut o nouă rundă de voturi orientative („indicative votes”) în încercarea de a găsi o soluţie care ar putea fi susţinută de o majoritate parlamentară şi care să scoată astfel din impas procesul Brexitului, după respingerea de trei ori a acordului de retragere din UE convenit de premierul Theresa May cu blocul comunitar, scrie Agerpres, citat de RFI.

Prima rundă de voturi orientative, desfăşurată săptămâna trecută, s-a încheiat cu respingerea tuturor celor opt moţiuni supuse la vot. Cele mai multe au fost acum propuse din nou de iniţiatorii lor, în aceeaşi formă sau puţin modificate. Din cele nouă texte propuse, preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, a selectat patru, toate fiind în cele din urmă respinse, la rândul lor.

Patru alternative respinse

1) Amendamentul C – Uniunea vamală: respinsă cu 273 voturi împotrivă şi 273 pentru

Propunerea conservatorului Ken Clarke prevedea ca orice acord al Brexitului să includă măcar un angajament de a negocia „o uniune vamală permanentă şi exhaustivă a Marii Britanii cu UE”. Acest amendament fusese respins cu o diferenţă de doar şase voturi, în votul iniţial de săptămâna trecută.

2) Amendamentul D – Piaţa unică 2.0: respinsă cu 282 împotriva şi 261 pentru

Propus de conservatorii Nick Boles, Robert Halfon, Dame Caroline Spelman, laburiştii Stephen Kinnock şi Lucy Powell şi de Stewart Hosie de la Partidul Naţional Scoţian, acest amendament propunea ca Marea Britanie să facă parte din Asociaţia Europeană de Schimb Liber (Efta) şi din Spaţiul  Economic European (SEE). Astfel, Marea Britanie ar fi făcut parte în continuare din piaţa unică şi dintr-un acord privind controalele vamale cu UE după Brexit - Regatul Unit urma să aibă un cuvânt de spus privind viitoarele acorduri comerciale ale UE – până când se va ajunge la un nou acord ce ar garanta transportul de bunuri fără probleme şi o graniţă deschisă cu Irlanda.

3) Amendamentul E – Un vot al poporului: respinsă cu 292 împotriva 280 pentru

Propus de laburiştii Peter Kyle şi Phil Wilson, acest amendament prevedea ca acordul Brexitului care va fi aprobat de Parlament să fie votat şi de poporul britanic înainte de ratificare. Această opţiune a obţinut cele mai multe voturi săptămâna trecută, deşi a fost respinsă cu 295 de voturi împotrivă faţă de 268 pro.

4) Amendamentul G - Revocarea Articolului 50 în cazul unui Brexit fără acord: respinsă cu 292 împotriva şi 191 pentru.

Propus de Joanna Cherry de la Partidul Naţional Scoţian şi parlamentari de la alte partide, acest amendament prevedea amânarea procesului Brexitului, iar dacă acest lucru nu este posibil, Parlamentul ar fi urmat să aleagă între un Brexit fără acord şi revocarea Articolului 50. Ar fi urmat apoi o analiză pentru a examina ce relaţie viitoare ar fi acceptabilă pentru Bruxelles şi ar avea susţinerea majorităţii în Regatul Unit.

12 aprilie - data de ieșire a Marii Britanii din UE

Conform deciziei luate de liderii europeni la ultimul summit, în condiţiile unui nou vot negativ al parlamentului britanic faţă de acord, ceea ce s-a întâmplat vineri pentru a treia oară, noua dată efectivă a Brexitului este 12 aprilie, aceasta fiind şi data până la care, conform aceleiaşi decizii, Londra trebuie să comunice Bruxelles-ului calea pe care doreşte să o urmeze în dosarul Brexitului.

Un summit european extraordinar a fost convocat în acest scop pentru zece aprilie.

Vezi și aceste știri
Năstase susține că lisat unui nou Cabinet de miniștri este pregătită: „Platforma DA are în acest momentul cel puțin trei candidați la funcția de premier”

Năstase susține că lisat unui nou Cabinet de miniștri este pregătită: „Platforma DA are în acest momentul cel puțin trei candidați la funcția de premier”

Aproape toată populația din orașul chinez Wuhan a fost testată la COVID-19 în două săptămâni. Iată câte cazuri pozitive au fost confirmate

Aproape toată populația din orașul chinez Wuhan a fost testată la COVID-19 în două săptămâni. Iată câte cazuri pozitive au fost confirmate

Maia Sandu exclude orice dialog cu PSRM: „Singura soluție bună sunt alegerile parlamentare anticipate”

Maia Sandu exclude orice dialog cu PSRM: „Singura soluție bună sunt alegerile parlamentare anticipate”

Advertoriale
Rozetka.md a livrat în peste 150 de localități din țară. A ajuns și la tine?

Rozetka.md a livrat în peste 150 de localități din țară. A ajuns și la tine?

Întâmpină vara în cea mai bună formă, fără cheltuieli în plus! 5 aparate de fitness, disponibile și acasă

Întâmpină vara în cea mai bună formă, fără cheltuieli în plus! 5 aparate de fitness, disponibile și acasă

Academia Virtuală a Antreprenorilor, o soluție UE pentru instruirea antreprenorilor pe timp de criză

Academia Virtuală a Antreprenorilor, o soluție UE pentru instruirea antreprenorilor pe timp de criză

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Marius Solcan - Business la 23 ani, investitorul din avion, cocktail barul Marlene | NOTA DE PLATĂ (VIDEO)
    Marius Solcan - Business la 23 ani, investitorul din avion, cocktail barul Marlene | NOTA DE PLATĂ (VIDEO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Vrei să pleci (din partid), dar nu mă, nu mă iei. Cum își justificau transfugii migrările
  • Radu Lazăr - Endava, succesul în carieră, atitudinea față de crize, provocări și oportunități în IT, management | NOTA DE PLATĂ
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Ne uităm peste gard la vecini, sau ce fac alte state în lupta cu COVID-19
  • Ruslan Cojocaru - Viziunea față de crize, educație financiară, Tucano Coffee, Oliva Verde și NOTA lui DE PLATĂ (VIDEO)
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Meghan Markle s-a expus asupra situației ce se întâmplă în SUA
  • Top 5 cărți noi, care se citesc dintr-o răsuflare
Cele mai populare
  • 1
    Fosta notară a lui Plahotniuc se plânge că e amenințată de apropiați ai lui Platon. Face apel către Dodon și Stoianoglo (VIDEO)
  • 2
    Cutremur resimțit la Chișinău
  • 3
    George Floyd a murit din cauza asfixierii. Polițistul care a ținut genunchiul pe gâtul victimei, pus sub acuzare
  • 4
    O companie din Ucraina cere despăgubiri de milioane de la Guvernul RM: Ar avea legături cu Veaceslav Platon (DOC)
Taguri populare
Autentificare
Creează cont