Cehia a descoperit salmonella într-un lot de carne de pui importată din Polonia

Cehia a descoperit salmonella într-un lot de carne de pui importată din Polonia
Foto: a1.ro

Administraţia veterinară din Cehia a anunţat, marţi, că a descoperit salmonella într-un lot de 510 de kilograme de carne de pui importată din Polonia. Se întâmplă la aproximativ o lună după descoperirea unui lot de carne de vită contaminată cu salmonela importată tot din Polonia, informează agenția AFP, citată de Agerpres.

„Carnea a fost pusă în vânzare şi foarte probabil consumată”, a informat într-un comunicat Administraţia veterinară din Cehia (SVS).

În urmă cu doar o săptămână, Ministerul ceh al Agriculturii a anunţat că autorităţile de la Praga vor înceta să mai inspecteze toată carnea de vită importată din Polonia, după ce Polonia a oferit garanţii că a făcut tot ce este posibil pentru a împiedica intrarea pe piaţă a cărnii de vită care nu este adecvată pentru consumul uman.

Purtătorul de cuvânt al SVS, Petr Vorlicek, a precizat că, pentru moment, serviciile veterinare din Cehia nu vor introduce examene de laborator sistematice pentru importurile de carne de pui. ”Însă urmărim cu atenţie toate importurile de carne”, a declarat Petr Vorlicek.

Polonia, unul din principalii producători şi exportatori de carne din Europa, este în mijlocul unui scandal care a izbucnit după ce o anchetă jurnalistică a arătat că animale bolnave erau sacrificate în abatoarele din Polonia, iar carnea lor era destinată consumului uman. În total, 2.700 de kilograme de carne de vită suspectată că provine de la animale bolnave a fost exportată din Polonia spre alte state membre UE, precum Germania, Suedia, Franţa şi România. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Conflicte, fumat și satisfacerea nevoilor fiziologice în spații publice: Poliția cere Primăriei Chișinău să intervină în cazul protestatarilor adunați de Partidul Șor

Conflicte, fumat și satisfacerea nevoilor fiziologice în spații publice: Poliția cere Primăriei Chișinău să intervină în cazul protestatarilor adunați de Partidul Șor

Frica de reacția părinților și conflictele din familie - principalele motive pentru care copiii fug de acasă. Cum pot fi prevenite aceste cazuri

Frica de reacția părinților și conflictele din familie - principalele motive pentru care copiii fug de acasă. Cum pot fi prevenite aceste cazuri

Spînu: Gazprom ezită să confirme livrarea de gaze naturale pentru R. Moldova după 1 octombrie. Ce se întâmplă în caz de sistare a gazelor rusești

Spînu: Gazprom ezită să confirme livrarea de gaze naturale pentru R. Moldova după 1 octombrie. Ce se întâmplă în caz de sistare a gazelor rusești

Advertoriale
Recomandarea specialiștilor DAD Accountant: Cum să retragi bani din firmă și să nu dai faliment

Recomandarea specialiștilor DAD Accountant: Cum să retragi bani din firmă și să nu dai faliment

Ziua Națională a Vinului la Castel Mimi din acest an va fi primul eveniment alimentat integral cu energie electrică produsă din surse regenerabile

Ziua Națională a Vinului la Castel Mimi din acest an va fi primul eveniment alimentat integral cu energie electrică produsă din surse regenerabile

Château Purcari este cel mai bun producător din Moldova conform Mundus Vini Summer Tasting 2022

Château Purcari este cel mai bun producător din Moldova conform Mundus Vini Summer Tasting 2022

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu anunță deciziile luate de Consiliul Suprem de Securitate (LIVE)
  • 2
    Atac armat la o școală din Rusia: Cel puțin 13 oameni au fost uciși, dintre care șapte copii
  • 3
    Unul din acționarii principali ai celei mai mari bănci din R. Moldova cumpără șase parcuri solare (Mold-Street)
  • 4
    În lume se desfășoară 61 de conflicte armate. Cele mai multe dintre acestea sunt în Asia de Sud
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.