
Theresa May cere, din nou, amânarea Brexitului. Ce motiv invocă de această dată
Premierul britanic Theresa May a cerut o nouă amânare scurtă a Brexitului, scrie The Guardian. Potrivit sursei citate, May a precizat că înţelege că unele persoane sunt sătule de tot procesul şi că doresc să părăsească UE fără acord, însă ea își doreşte un acord şi că este nevoie de o amânare scurtă a Brexitului.
・
Premierul britanic a precizat că dezbaterea nu mai poate continua şi a adăugat că abordarea Camerei Comunelor, care a respins toate alternativele la Brexit, nu a funcţionat. May s-a oferit să participe la discuţii cu liderul opoziţiei Jeremy Corbyn pentru a ajunge la un plan. Însă ea a precizat că acest plan trebuie să includă acordul retragerii negociat de ea cu UE. Totodată, oficialul a precizat că această amânare va trebui să fie una scurtă şi că se va încheia când se va ajunge la un acord. Ea a informat că planul la care ar ajunge cu Corbyn ar urma să fie supus unui vot în parlament pentru ca apoi să fie prezentat săptămâna viitoare Uniunii Europene. Dacă ea şi Corbyn nu ajung la un acord, atunci Camera Comunelor va vota pentru mai multe opţiuni privind viitoarea relaţie cu UE. May a precizat că guvernul va respecta apoi decizia Camerei Comunelor.Premierul a precizat că doreşte ca întreg procesul să fie încheiat până pe 22 mai pentru ca Marea Britanie să nu participe la alegerile europarlamentare.