Drumurile din țară se vor a fi „bune”. Guvernul a aprobat alocarea a 2,7 miliarde de lei pentru reparația acestora

Drumurile din țară se vor a fi „bune”. Guvernul a aprobat alocarea a 2,7 miliarde de lei pentru reparația acestora
Foto: tv8.md

2.600 de km de drum urmează să fie reparați în acest an, în cadrul proiectului „Drumuri Bune 2”. Cel puțin, asta promite Guvernul, care a prevăzut în acest sens aproximativ 2,7 miliarde de lei. Decizia a fost aprobată astăzi de Cabinetul de miniștri.   

„Dacă anul trecut am ajuns până la 1.600 de km, anul acesta o să reparăm și chiar o să construim până la 2.600 de km de drum. Bani pentru acest proiect sunt prevăzuți atât în fondul rutier, cât și nemijlocit în bugetul statului, până la 2,7 miliarde lei. Eu cred că oamenii anume aceasta așteaptă de la noi: pe de o parte, proiecte de infrastructură, pe de alta, proiecte care țin de dimensiunea socială”, a menționat premierul Pavel Filip.

Pentru reparaţia periodică a drumurilor naţionale, locale, comunale şi a străzilor, în Bugetul de stat pentru anul curent sunt planificate 1,7 miliarde de lei. Din acești bani vor fi reparate drumuri în peste 1.000 de localităţi din țară, conform propunerilor autorităţilor publice locale.

Totodată, din Fondul Rutier pentru drumurile publice naţionale va fi alocat peste 1 miliard 24 milioane de lei. Aproximativ jumătate din sumă, peste 498 de milioane de lei, va fi utilizată pentru întreţinerea de rutină a drumurilor publice naţionale. Pentru efectuarea lucrărilor de reparaţie a drumurilor şi construcții inginereşti (poduri și pasaje peste cale ferată) sunt prevăzute circa 326 de milioane de lei. Iar pentru extinderea drumurilor naţionale: proiectare, evaluare a drumurilor şi procurare a terenurilor sunt preconizate 20 milioane de lei.

Anul trecut, în cadrul Programul național „Drumuri bune” au fost reabilitați circa 1.600 de km de drum în 1.200 de localități. Suma totală a investițiilor a constituit peste 1,9 miliarde de lei, bani alocați din Fondul rutier şi din Bugetul de stat. De menționat este că, anterior, pe rețelele de socializare au fost publicate video-uri care ilustrează starea proastă a drumurilor proaspăt asfaltate. De exemplu, consilierul municipal din comuna Pepeni, raionul Sângerei, s-a plâns că asfaltul proaspăt pus în localitatea sa poate fi desprins ușor cu mâna.  S-a întâmplat chiar în ziua în care, la Guvern, ministrul Economiei Chiril Gaburici anunța lansarea celei de a doua etape a Proiectului „Drumuri bune pentru Moldova”, promisiunile oficialului fiind trase la indigo cu declarațiile liderului Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc. 

În iulie, în mass-media a apărut o serie de imagini cu un drum reparat din satul Vărvărăuca, raionul Florești, unde a fost turnat asfalt de grosimea unui deget. Ulterior, ministrul Economiei, Chiril Gaburici, a postat alte imagini de la fața locului, numind informațiile apărute în spațiul public „speculații” . El a adăugat, însă, că antreprenorul a „considerat necesar să efectueze lucrări suplimentare pentru a asigura o calitate înaltă a lucrării finale”, suportând din resursele proprii acestea reparații.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Zeci de utilaje au presărat pe drumurile din țară tone de material antiderapant

Zeci de utilaje au presărat pe drumurile din țară tone de material antiderapant

În capitală vor apărea puncte suplimentare de testare la COVID-19

În capitală vor apărea puncte suplimentare de testare la COVID-19

OMS vine cu noi recomandări: Printre acestea - renunțarea la interdicțiile de călătorie și la dovada vaccinării pentru cei care merg în alte țări

OMS vine cu noi recomandări: Printre acestea - renunțarea la interdicțiile de călătorie și la dovada vaccinării pentru cei care merg în alte țări

Advertoriale
Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Totul până la președinte: Cum un proverb citit în direct la TV a dus la arestarea unei jurnaliste din Turcia
  • 2
    Reguli, dar nu pentru toți. La Orhei școlile vor activa cu prezența fizică. Se permit nunțile și cumetriile
  • 3
    Deputat PAS, după majorarea prețului la gazul metan: Analizăm opțiunea de a reglementa tariful prin lege
  • 4
    Hike cu mine - Alo, se aude? Alex Gurdila ne ia să marcăm un traseu prin Codrii Moldovei (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.