VIDEO. CNN: Economia mondială se află într-o situația mai gravă decât am crezut

VIDEO. CNN: Economia mondială se află într-o situația mai gravă decât am crezut
Foto: CNN


Economia mondială se află într-o situația mai gravă decât am crezut. Economia mondială va crește cu doar 3,5% în 2015, și cu 3,7% în 2016, în conformitate cu cele mai recente estimări ale Fondului Monetar Internațional, transmite Agora cu referire la CNN.
Ambele estimări sunt cu 0,3% mai mici față de prognoza anterioară făcută în luna octombrie a anului 2014.

Un punct luminos a fost considerată SUA. FMI a revizuit estimarea pentru creșterea economică din SUA la 3,6% în acest an, în creștere cu jumătate de punct procentual față de prognoza făcută în luna octombrie.

Estimările FMI accentuează și mai mult problemele cu care se confruntă factorii de decizie din întreaga lume.

În urma crizei financiare globale, miliarde de dolari au fost pompate în economia mondială. Cu toate acestea, creșterea acesteia rămâne limitată.

„Noi factori care ar putea influența creșterea - prețuri mai mici la petrol, dar și deprecierea euro și a yenului - au devenit mai mult o forță negativă persistentă", a declarat economistul-șef al FMI, Olivier Blanchard.

Se așteaptă ca Rusia să fie printre cele mai afectate. FMI prezice o contracție de 3% în acest an, urmat de un alt declin de 1% în 2016. Ambele cifre sunt mai mici decât estimările din luna octombrie.

China, a doua țară cu cea mai mare economie în lume, va continua încetinirea acesteia, cu o creștere de 6,8% în acest an și 6,3% anul viitor.

Urmăriți video, aici:

 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
O nouă premieră la Teatrul Național „Eugene Ionesco” - afli totul despre „O zi din viața lui Helen”

O nouă premieră la Teatrul Național „Eugene Ionesco” - afli totul despre „O zi din viața lui Helen”

Natalia Gavrilița s-a întâlnit la Bruxelles cu președintele Consiliului European Charles Michel. Despre ce au discutat cei doi

Natalia Gavrilița s-a întâlnit la Bruxelles cu președintele Consiliului European Charles Michel. Despre ce au discutat cei doi

Dosarul „primăria Trușeni”: Doi dintre învinuiți au fost plasați în arest la domiciliu pentru 30 de zile

Dosarul „primăria Trușeni”: Doi dintre învinuiți au fost plasați în arest la domiciliu pentru 30 de zile

Advertoriale
Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    SUA a donat Armatei Naționale echipamente militare în valoare de 5.000.000 de dolari
  • 2
    Comunismul și bancurile: Sistemul politic cu cele mai multe glume în meniu
  • 3
    Primele date de la alegerile din Germania: Exit-pollurile indică o victorie la limită a social-democraților de centru-stânga
  • 4
    Tocmai 16 decese, cauzate de COVID-19, în ultima duminică din septembrie
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.