TOP 10 logo-uri vestite, care au un sens ascuns (FOTO)

TOP 10 logo-uri vestite, care au un sens ascuns (FOTO)

Atunci când vedem logo-ul unei companii cunoscute, într-un mod inconștient avem încredere in calitatea produselor propuse. Anume din dorința de a spori încrederea consumatorilor, designerii creează logo-uri ușor de reținut, dar și cu un anumit sens ascuns.Vă prezentăm mai jos ce se ascunde în spatele celor mai cunoscute 10 logo-uri din întreaga lume.

1. Mozilla Firefox

Mozilla Firefox este un navigator web gratuit dezvoltat de Mozilla Foundation. Ei au reprezentat o vulpe roșcată ce cuprinde globul pământesc. Dar ce ar fi, dacă ți-am spune că aceasta nu este o vulpe, ci o panda roșie? Cuvântul „firefox” este o traducere engleză din chineza a acestei rase. În acest mod, compania a încercat să demonstreze cât de deosebiți și unici sunt. Această rasă este foarte rar întâlnită și e înscrisă in Cartea Roșie.

...

2. Airbnb

Airbnb este o companie americană, care deține o platformă online prin care se pot închiria, oriunde în lume, camere, apartamente sau case. Compania a ales un logo format din 4 elemente: capul unei persoane, ceea ce simbolizează clientul; geolocația, inima - simbolul dragostei și toate aceste simboluri unite in litera A, de la Airbnb.

...

3. Apple

Iconicul logo Apple, mărul mușcat care astăzi însoțește toate produsele companiei, a fost creat de Rob Janoff în anii ’70. Potrivit acestuia, motivul pentru care Steve Jobs a optat pentru mărul mușcat a fost pentru ca oamenii să știe direct că imaginea asociată companiei este un măr și nu o roșie. În plus, Apple a vrut să se joace puțin și cu cuvintele și să facă trimitere la ideea de ”byte”, o referință potrivită pentru o companie tech, acest cuvânt fiind ușor de asociat cu termenul englezesc ”bite” (mușcătură).

...

4. Toyota

Şase litere, reimaginate într-un singur simbol. Fiecare cerc şi semicerc din sigla Toyota poate fi interpretat ca o literă care, la final, contribuie la formarea denumirii producătorului auto japonez.

...

5. Wikipedia

După cum se explică chiar pe site-ul Wikipedia, fiecare piesă de puzzle care formează globul din logo conţine o literă sau un caracter, simbolizând multilingvismul enciclopediei online. Spaţiul gol din partea superioară este menit să reprezinte natura incompletă a proiectului, care este completat constant cu materiale scrise în diverse limbi.

...

6. Nike

Logo-ul Nike este extrem de simplu. Poate de aceea este și atât de eficient. Nike este zeița victoriei în mitologia greacă, iar logo-ul companiei rezultă din aripa acesteia, denumită „Swoosh”. Conform mitologiei Greciei Antice, acest Swoosh motivează luptătorii ți le conferă o putere imensă.

...

7. Hyundai

Mulți sunt înclinați să creadă că logo-ul companiei sud-coreene reprezintă prima literă din nume. De fapt, „H” simbolizează doi oameni (un client și un reprezentant al companiei) dând mâna.

...

8. Starbucks

Nu toată lumea știe asta, dar femeia din logo-ul Starbucks este o sirenă cu două cozi, care și le ține pe fiecare în câte o mână. Imaginea a fost inspirată din legendele despre Melusine, o sirenă cu două cozi care s-a căsătorit cu un muritor.

...

9. LG

Logo-ul firmei sud-coreene reprezintă imaginea stilizată a feţei unei persoane. Potrivit LG, aceasta reprezintă aspiraţia către lucrurile simple, către relaţiile interumane, către clienţi.

...

10. Louis Vuitton

Prima oară prezentat de Georges, fiul lui Louis Vuitton, în anul 1896, celebrul logo avea rolul principal de a împiedica falsificarea celebrelor genți ale brand-ului. Este inspirat de un motiv floral tipic japonez, iar pătrățelele în nuanțe de bej maro reprezintă tabla de șah.

...

*Autor: Adriana Ursu, reporter stagiar

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.