Din componența noului bloc vor face parte Asociația „UNIREA-ONOARE, DEMNITATE ȘI PATRIE”, condusă de Vlad Bilețchi, Mișcarea Civică „Tinerii Moldovei”, condusă de Anatol Ursu, Blocul Unității Naționale, condus de Ion Leașcenco, dar și Partidul Național Liberal, Partidul Liberal Reformator și Partidul „Democrația Acasă”.
Președintele Asociație Unirea - ODIP, Vlad Bilețchi, a menționat că rezultatul alegerilor parlamentare din 24 februarie „i-a determinat să se unească într-un singur bloc ce are ca scop înfăptuirea Unirii Republicii Moldova cu România”. „Rezultatul alegerilor parlamentare este unul nociv pentru mișcarea unionistă și segmentul unionist al populației ce aspiră la întregirea Ţării Românești. Aici suntem trei asociații și trei partide pentru crearea unei unități care să furnizeze exact ceea ce așteaptă alegătorii și pur și simplu oamenii din Republica Moldova. Avem menirea de a crea opțiuni și șanse pentru vectorul unionist ce va fi reprezentant de la cea mai mică până la cea mai mare funcție în stat”, a spus Vlad Bilețchi.
Totodată, președintele Partidului Național Liberal, Vitalia Pavlicenco, a specificat că partidele unioniste din Republica Moldova au colaborat la diferite evenimente împreună, şi deși nu s-a produs unirea partidelor înainte de alegeri acum a venit momentul oportun. „Societate este dezamăgită că nu a avut o opțiune unionistă clară la alegeri și din această cauză s-a înregistrat o rată atât de scăzută la alegeri. Noi credem că acest lucru este reparabil, iar prin acțiunea de astăzi vom da startul unei coagulări a forțelor liberare care împărtășesc valorile unioniste”, a spus Vitalia Pavlicenco
„Avem două obiective de atins. În primul rând, avem de câștigat electoratul unionist. În al doilea rând, avem misiunea de a informa și a educa cealaltă parte a electoratului, care este încă rătăcită și îndoctrinată”, a declarat Tatiana Potîng, vicepreședintele Partidului Liberal Reformator.
Reprezentanții entităților unioniste au semnat un protocol de colaborare și de constituire a Blocului „Unirea”.
La alegerile parlamentare din 24 februarie, partidele unioniste au obținut mai puțin de două la sută din sufragii.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.