Ciocniri între migranţi şi poliţie, în apropierea frontierei de nord a Greciei

Ciocniri între migranţi şi poliţie, în apropierea frontierei de nord a Greciei
Foto: Sakis Mitrolidis/Agence France-Presse — Getty Images

Ciocniri între grupuri de migranţi şi poliţia greacă au avut loc, sâmbătă, pe un câmp din apropierea frontierei de nord a Greciei, relatează Reuters, citat de news.ro. Sute de migranţi, inclusiv copii, au sosit încă de joi pe câmpul de lângă tabăra de refugiaţi Diavata, din apropierea graniţei cu Macedonia, şi au început să îşi instaleze corturile. Migranţii au venit după ce pe reţelele de socializare s-a scris că în prima parte a lunii aprilie va avea loc o traversare organizată a frontierei de nord-vest a Greciei către Albania.

Poliţiştii au folosit gaze lacrimogene împotriva a zeci de persoane, unele dintre ele cu copii în braţe, care au aruncat cu pietre şi sticle în tentativa de a rupe cordonul forţelor de ordine şi a ajunge la un drum care duce la graniţă. Între poliţişti şi refugiaţi au avut loc ciocniri şi vineri.

Aproximativ 100 de corturi au fost instalate pe câmpul păzit de un număr mare de poliţişti. Migranţii au refuzat să părăsească zona, în ciuda apelurilor autorităţilor de a reveni în centrele pentru refugiaţi şi avertismentelor că o călătorie până dincolo de graniţă va fi inposibilă.

„Este o minciună că graniţele se vor deschide”, a declarat pentru postul ERT ministrul grec Dimitris Vitsas.

Zeci de mii de migranţi, majoritatea din Siria, Irak şi Afganistan, sunt blocaţi în Grecia din 2016, când ţările din Balcani şi-au închis graniţele şi au închis principalul traseu al refugiaţilor către nordul Europei.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ucraina: Un soldat şi-a împuşcat cinci camarazi, iar apoi a fugit

Ucraina: Un soldat şi-a împuşcat cinci camarazi, iar apoi a fugit

Cozi la vama Leușeni. Motivul: O defecțiune tehnică  la baza de date

Cozi la vama Leușeni. Motivul: O defecțiune tehnică la baza de date

Ministerul Justiției a selectat doar un membru în Consiliul de Integritate al ANI. Va fi desfășurat un nou concurs

Ministerul Justiției a selectat doar un membru în Consiliul de Integritate al ANI. Va fi desfășurat un nou concurs

Advertoriale
McDonald's a deschis cel de-al 6-lea restaurant în Chișinău (VIDEO)

McDonald's a deschis cel de-al 6-lea restaurant în Chișinău (VIDEO)

TANDEM lansează o nouă ofertă, -17% la toate produsele din stoc

TANDEM lansează o nouă ofertă, -17% la toate produsele din stoc

Sunteți pasionați de lumea startup-urilor? Philip Morris vă provoacă să participați la Disrupt Camp!

Sunteți pasionați de lumea startup-urilor? Philip Morris vă provoacă să participați la Disrupt Camp!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultimă oră: SUA au oferit un răspuns în scris Moscovei, cu privire la pretențiile ce țin de prezența NATO în estul Europei
  • 2
    Moldova va avea acces la datele internaționale ale cetățenilor noștri legate de transferul banilor în străinătate
  • 3
    Ultima oră! Dorin Damir și Vasile Cojocaru au fost eliberați din penitenciar
  • 4
    Răspunsul NATO pentru Rusia: „Să își retragă trupele ce staționează ilegal în Ucraina, Georgia și Moldova”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.