„Se pare că Reforma Justiției, dezoligarhizarea statului nu sunt priorități pentru PSRM. Ei nu sunt sinceri nici cu propriii alegători. Nu au menționat nimic că e nevoie de schimbarea sistemului electoral. Aceasta e o dovadă în plus de complicitate. Socialiștii au demonstrat prin discursul de astăzi că ei nu consideră că Republica Moldova este un stat capturat. Nu ne interesează propunerile socialiștilor, pe noi ne interesează dezoligarhizarea statului”, a declarat președinta Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu.

„PSRM, care a fost invitat la discuții publice, a alaes să respingă această invitație. Din păcate un partid care are cele mai multe mandate a ales altă agendă politică, alta decât cea care a avut-o în campania electorală. A ales agenda Partidului Democrat. PSRM promovează cele două opțiuni ale PDM - alegerile anticipate pe noul sistem electoral și coaliția dintre PDM și PSRM. Opțiunea de bază o determină Plahotniuc. În acest context, ACUM solicită în regim de urgență reluarea ședinței Parlamentului, în care partidele care au ajuns în Legislativ să declare în mod deschis care le sunt opțiunile”, a subliniat la rândul său, liderul PPDA, Andrei Năstase.

În ciuda faptului ideea unui Guvern minoritar nu a fost până acum susținută de nicio fracțiune parlamentară, reprezentanții Blocului ACUM spun că au elaborat un plan de guvernare și chiar propuneri pentru portofoliile de miniștri, dar au refuzat să dezvăluie vreun nume. Totodată, ei au subliniat că nu au încrederea în pachetul social propus de democrați.

„Aceste inițiative și altele de tipul ăsta pot fi implementate când democrații se vor opri din furatul banilor publici și când vor înceta să calce în picioare procesul democratic din Republica Moldova”, a conchis Maia Sandu.

Menționăm că astăzi, Partidul Socialiștilor a anunțat că nu va susține învestirea unui Guvern minoritar, idee exprimată anterior de reprezentanții Blocului „ACUM”. Formațiunea a venit cu un pachet de legi și condiții pentru a forma o alianță de guvernare. Printre acestea se numără și funcția de președinte al Parlamentului, care ar urma să revină socialiștilor. În această funcție PSRM o propune pe Zinaida Greceanîi. Totodată, socialiștii cer ca Serviciul de Informații și Securitate să revină în subordinea șefului statului, limba rusă să fie declarată drept limbă de comunicare interetnică pe teritoriul Republicii Moldova, iar „legea antipropagandă” anulată. În cadrul viitorului Guvern, PSRM va insista să-i revină domeniile politicii externe și apărării. 

Declarațiile socialiștilor au venit la scurt timp după ce democrații au prezentat un pachet social care va sta la baza negocierilor privind formarea unei majorități parlamentare. Democrații nu au pomenit de vreo condiționalitate pe plan politic. 

Anterior, în urma întrevederii de la Președinție, socialiștii și democrații au spus că au similitudini în abordarea subiectelor sociale. Iar un sondaj realizat la comanda democraților și publicat tot astăzi sugerează că cetățenii și-ar dori formarea unei coaliții între PSRM și PDM.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!