„Este înțelegerea politică între doi participanți. Noi obținem ca partid, ca fracțiune, funcția de speaker și candidatura pe care o înaintăm. Dacă dumnealor (n.r. blocul ACUM) le revin conducerea Guvernului și majoritatea ministerelor, în situația respectivă, dânșii vor decide cine este candidatul la funcția de prim-ministru”, a spus politicianul.

Vlad Bătrîncea a menționat că, pe lângă funcția de președinte al Parlamentului, PSRM pretinde la Ministerele Afacerilor Externe și al Apărării. „În ceea ce ține de Guvern, conducerea va aparține blocului ACUM, cu excepția a două ministere care intră în domeniile de activitate constituționale ale președintelui: apărarea și politica externă”, a declarat deputatul socialist.

Explicând de ce PSRM pretinde la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Vlad Bătrîncea a spus că președintele țării și premierul sunt primele persoane care au atribuții în politica externă și astfel ar putea să fie creat un echilibru în relațiile cu partenerii străini. În opinia lui, președintele ar putea să se ocupe, împreună cu Ministerul de Externe, de restabilirea pieței cu Comunitatea Statelor Independente, iar premierul se va ocupa de direcția occidentală și, în acest mod, ar putea exista „un echilibru foarte frumos”. 

Vlad Batrîncea a mai menționat că PSRM nu a examinat vreo posibilă alianță cu Partidul Democrat.


Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!