S-au îmbolnăvit. Trei magistrate vizate în dosarul „mitei pentru judecători” nu s-au prezentat în instanță

S-au îmbolnăvit. Trei magistrate vizate în dosarul „mitei pentru judecători” nu s-au prezentat în instanță
Foto: Ziarul de Gardă

La cinci luni de la reținerea celor zece persoane vizate în dosarul „mitei pentru judecători”, la 10 aprilie curent a avut loc prima ședință preliminară în acest dosar. În instanță s-au prezentat însă doar 7 persoane vizate, în timp ce avocații a trei judecătoare au declarat că magistratele s-au îmbolnăvit, motiv pentru care nu se pot prezenta în fața instanței, scrie ZdG.md.

Astfel, de la prima ședință a lipsit judecătoarea Victoria Hadârcă, iar avocatul ei a declarat că aceasta este plecată peste hotare la o investigație medicală. Nu s-a prezentat la ședință nici judecătoarea Liubovi Brânza de la Curtea de Apel Chișinău, care, potrivit avocatului, este bolnavă. La rândul său, judecătoarea Galina Moscalciuc nu a fost prezentă pentru că este și ea bolnavă, fiind internată în spital.

În cadrul ședinței, procurorul pe caz a solicitat prelungirea aplicării măsurii preventive, iar instanța a dispus aplicarea controlului judiciar pentru încă 30 de zile în cazul judecătoarei Liubovi Brânza, iar în privința magistratei de la Judecătoria Chișinău, Svetlana Tizu, prelungirea măsurii preventive – control judiciar pentru încă 19 zile.

Potrivit procurorului pe caz, prelungirea măsurii preventive este necesară pentru că această cauză este de o complexitate majoră, iar martorii ar putea fi influențați de inculpate. Respectiv, există premise necesare pentru menținerea măsurii preventive.

În dosarul „mitei pentru judecători” figurează cinci magistrate, un procuror, un avocat, un asistent judiciar și două persoane fizice. Cei zece au fost reținuți de procurori în octombrie 2018, fiind bănuiți într-un dosar de corupție. Conform materialelor cauzei penale, s-a stabilit că judecătorii de la Curtea de Apel, precum și cei de la Judecătoria Centru, au pretins și primit sume de bani în proporții deosebit de mari pentru a emite decizii favorabile pe mai multe cauze penale aflate în examinare. Rolul avocatului și procurorului în schemă a constat în intermedierea transmiterii mijloacelor bănești către magistrați.

Dacă vor fi găsiți vinovați de corupere pasivă, bănuiții riscă închisoare de la 7 la 15 ani cu amendă în mărime de la 400 000 la 500 000 de lei. Pronunțarea cu bună-știință de către judecător a unei încheieri contrare legii se pedepsește cu amendă de la 32 500 la 57 500 lei sau cu închisoare de până la 5 ani.

Pentru corupere activă, bănuiții riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 300 000 la 40 000 de lei, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 700 000 la 900 000 de lei. Pentru amestecul în judecarea cauzelor de către instanțele de judecată, inculpații pot fi pedepsiți cu o amendă de la 37 500 la 47 500 de lei, sau închisoare de până la 4 ani. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Poliția a sesizat Procuratura Generală. Șeful IGP: Primăria Chișinău și-ar fi neglijat obligațiile la protestele organizate de Partidul Șor (VIDEO)

Poliția a sesizat Procuratura Generală. Șeful IGP: Primăria Chișinău și-ar fi neglijat obligațiile la protestele organizate de Partidul Șor (VIDEO)

Covoare răsfățate în spuma detergenților ecologici și sub peria utilajului performant. Spălătoria de la Ungheni cu istorie de 12 ani (FOTO/VIDEO)

Covoare răsfățate în spuma detergenților ecologici și sub peria utilajului performant. Spălătoria de la Ungheni cu istorie de 12 ani (FOTO/VIDEO)

 Aeroportul Internațional Chișinău: Armă depistată în bagajul unui cetățean străin

Aeroportul Internațional Chișinău: Armă depistată în bagajul unui cetățean străin

Advertoriale
„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Gazul metan se scumpește cu cinci lei. Iată prețul afișat de Transautogaz și argumentul companiei
  • 2
    Partidul Șor reia protestele în centrul Chișinăului. Cu muzică, scenă și pancarte, oamenii vin organizat din mai multe raioane (LIVE)
  • 3
    Alertă în România: Avarie la golirea de fund a Barajului Lacului Piscicol Tăul Mare. Sute de oameni evacuați din zonă și zeci de unități de tehnică în lucru
  • 4
    Ziua Națională a Vinului: Cum a fost atmosfera din PMAN sâmbătă (FOTO/VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.