Socialiștii spun că primarul le fură meritele. „În Primărie nu se lucrează, dar se ocupă cineva cu PR politic”

Socialiștii spun că primarul le fură meritele. „În Primărie nu se lucrează, dar se ocupă cineva cu PR politic”
Foto: FB/Ruslan Codreanu

Consilierii municipali din fracțiunea PSRM îl acuză pe primarul interimar, Ruslan Codreanu, că își atribuie merite pe nedrept. Potrivit lor, acesta și-a început promovarea în contextul alegerilor locale care urmează să aibă loc în curând. „La noi în Primărie de cca 2-3 săptămâni nu se activează, dar se ocupă cineva cu un PR politic sau se pregătește de campania electorală”, a declarat președintele fracțiunii PSRM în CMC, Dinari Cojocaru. Ruslan Codreanu nu a comentat, deocamdată, acuzații socialiștilor.

„Același iluminat public... Din august 2018, PSRM a făcut un șir de întrevederi în curți și a inspectat un șir de întreprinderi unde într-adevăr trebuie de schimbat iluminatul, noi am alocat cca 3,5 milioane de lei, avem un șir de scrisori cu semnături de la cetățeni, iar ulterior vedem la televizor că dl primar își face PR pe acest lucru, spunând că el decide ce străzi să le ilumineze. Putem înțelege că scrisorile care vin de la cetățeni, întrunirile din curți dlui nu le ia în considerație, dar face numai acolo unde îi este convenabil lui și Partidului Democrat care-l susține”, a declarat Dinari Cojocaru.

Vezi și: Încă două străzi din Chișinău au fost iluminate. S-au instalat becuri de aproape două milioane de lei (FOTO)

Socialistul a spus că aceeași strategie se aplică în cazul reparației drumurilor din capitală. „Am venit cu un șir de propuneri și cu arătarea unor locuri concrete și în ce mod, și în ce măsură de reparat, ca ulterior să aflăm că dl Codreanu, iarăși, utilizând banii Consiliului Municipal, pe care noi în comun cu consilierii îi votăm, să aflăm că el decide care străzi se repară. Nu am nimic împotrivă dacă dlui, ca organ executiv, vine cu niște sume din alte părți, neutilizate, ca să mai reparăm niște drumuri. Dar nu trebuie să fie în detrimentul persoanelor care nu au avut până acum drum și din cauză că cineva vrea să-și facă un PR politic nu vor avea în continuare. Lucrul dat trebuie din start stopat”, a spus acesta.

Vezi și: Porțiunea de intrare în comuna Budești va fi reparată capital. Când încep lucrările și cât vor dura

Socialiștii s-au arătat revoltați și față de acțiunile întreprinse în cazul parcului Valea Trandafirilor, spunând că și în acest caz Ruslan Codreanu încearcă să se promoveze nemeritat. „Dacă să vorbim despre acel PR pe care dlui și-l face la Valea Trandafirilor, unde noi am făcut un proiect destul de mare, frumos pentru amenajarea acestui parc, am făcut pași pentru a stopa acele vânzări ilegale sau puse nerațional, noi suntem cei care am insistat să se stopeze și construcția restaurantului Doina, și tot dlui, împreună cu fracțiunea sa, sunt cei care au votat pentru toate aceste construcții. Iar acum observăm că el iese și spune că e împotriva construcțiilor. Păi în CMC nu ridicai mâna ca acele construcții să fie făcute? S-a schimbat postura sau nu este rentabil ca dividend politic, dlui va spune că este împotrivă. Toate aceste stenograme noi le vom face publice. Cetățenii trebuie să înțeleagă că PR-ul politic nu trebuie făcut pe seama muncii cuiva sau pe minciuni. Dacă dlui este luptător aprig cu acele construcții ilegale, vreau să le facă. Dacă a călcat strâmb într-un moment, poate a fost impus de cei care îl supraveghează și care-l acoperă în această Primărie, lasă să spună, să nu se teamă, dar nu să iasă că luni el votează pentru, iar joi spune că este împotrivă”, a mai menționat Dinari Cojocaru.

Vezi și: Gata cu frigăruii făcuți în Parcului „Valea Trandafirilor”. Toate foișoarele de pe teritoriu vor fi evacuate

„În Primărie, la moment, un șir de funcții se încep a atribui după criteriul politic. S-a schimbat primarul, iar modalitatea de activare în Primărie rămâne aceeași. Vreau să avem un lucru transparent, o creștere a infrastructurii locale, pentru asta trebuie de lucrat, dar nu de făcut PR politic la televiziune”, a conchis socialistul.

Săptămâna trecută, în cadrul unei emisiuni, Ruslan Codreanu a fost întrebat dacă va candida la alegerile locale din acest an. „Astăzi nu sunt decis, nu pot spune da sau ba”, a menționat acesta. A ezitat să spună dacă va pretinde la mandatul de primar și în luna martie, argumentând că „nu vrea” să răspundă acum la această întrebare.

Vezi și aceste știri
După președinte și premierul nemulțumit de drumul din UTA Găgăuzia: „Nu trebuie de creat impresia că cu ultimul strat de asfalt o să acopere păcatele de mai jos” (FOCUS)

După președinte și premierul nemulțumit de drumul din UTA Găgăuzia: „Nu trebuie de creat impresia că cu ultimul strat de asfalt o să acopere păcatele de mai jos” (FOCUS)

Ajutorul financiar unic de 700 de lei: Plafonul pensiei, majorat până la trei mii de lei

Ajutorul financiar unic de 700 de lei: Plafonul pensiei, majorat până la trei mii de lei

De acasă și printr-un clik: Benificiarii ar putea să solicite reexaminarea pensiilor online

De acasă și printr-un clik: Benificiarii ar putea să solicite reexaminarea pensiilor online

Advertoriale
Vino la Kaufland cu recipientele goale de la produsele de îngrijire personală și primești 50% reducere pentru cumpărături din aceeași categorie

Vino la Kaufland cu recipientele goale de la produsele de îngrijire personală și primești 50% reducere pentru cumpărături din aceeași categorie

Mașină americană la un preț bun? O companie de la noi oferă servicii performante în domeniul selecției și livrării autovehiculelor de la licitațiile din SUA (VIDEO)

Mașină americană la un preț bun? O companie de la noi oferă servicii performante în domeniul selecției și livrării autovehiculelor de la licitațiile din SUA (VIDEO)

STAR Card - mai mult decât un card de cumpărături. Tot ce trebuie să știi despre STAR Card by Victoriabank

STAR Card - mai mult decât un card de cumpărături. Tot ce trebuie să știi despre STAR Card by Victoriabank

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Gheorghe Cavcaliuc, LIVE în studioul AGORA
    Gheorghe Cavcaliuc, LIVE în studioul AGORA
  • Oameni ca tine: Boris Lebediuc, moldoveanul care cântă la clapele destinului (VIDEO, FOTO)
  • PlayGround cu Vitalie Tarlev: Tehnologia 5G în Moldova și planurile operatorilor telecom
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: „Alo, angajați? Da, ne angajăm răspunderea!” Ce se întâmplă zilele astea în Parlament și de ce asta seamănă cu telefonul stricat?
  • Oameni ca tine: Inna Polișciuc, tânăra care își petrece viața în căutarea cadrului perfect (FOTO)
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Rodica Ciorănică va lansa două cărți: „În prima, eroina plânge cam în fiecare zi, în...
  • Activitatea fizică pe care o practică toți oamenii care trăiesc 100 de ani
Cele mai populare
  • 1
    În ce relații erau Cavcaliuc și Plahotniuc sau de ce ex-șeful adjunct al IGP l-a salutat amical (VIDEO)
  • 2
    Maia Sandu: „Cheltuiesc aproape 5.000 - 6.000 de lei pe lună”
  • 3
    Maia Sandu, despre demiterea Guvernului Chicu: „Voturile pot fi găsite doar la Partidul Democrat”
  • 4
    De ce poliția a intervenit la manifestațiile opoziției, dar a ignorat protestele PDM din iunie 2019? Răspunsul ex-șefului adjunct al IGP (VIDEO)
Autentificare