Tavan și pereți acoperiți de mucegai. În ce condiții ar sta internați pacienții la Spitalul raional Fălești

Tavan și pereți acoperiți de mucegai. În ce condiții ar sta internați pacienții la Spitalul raional Fălești
Colaj: Agora.md



Condiții greu de imaginat la Spitalul raional Fălești. Din mai multe imagini, surprinse de rude ale pacienților cu insuficiență pulmonară, care ar fi internați în secția Terapie nr. 2 a Spitalului din Fălești, se poate observa că pereții sunt acoperiți de mucegai, pe alocuri este căzută tencuiala, iar podeau este găurită.

Imaginilea au fost trimise pe adresa redacției de o femeie din Fălești, care a solicitat să-i păstrăm anonimatul. Potrivit ei, ruda sa, care e internată în acest spital, ar fi nevoită să îndure condiții greu de imaginat. 

„Astăzi m-am ciocnit cu o situație deloc frumoasă care m-a pus pe gânduri și care m-a făcut să nu fiu indiferentă față de persoanele care sunt puse direct față în față cu așa mizerie. Am vizitat o ruda în incinta spitalului din or. Fălești. Acolo am găsit niște condiții mai rele decât în grajd unde stau animalele. Sperăm că autoritățile se vor autosesiza și se vor implica în soluționarea acestui caz”, ne-a scris femeia din Fălești.






Solicitat de AGORA, vicedirectorul Spitalului Raional Fălești, Nicolae Andrieş spune că instituția nu are nevoie de reparații. Ba mai mult, fotografiile nu ar fi făcute în spitalul raional.

La rândul lor, reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale au menționat că spitalul se află în gestiunea Consiliului Raional, iar Ministerul nu poartă nici o responsabilitate pentru situația din această instituție.

În februarie 2019, Spitalul raional Fălești a beneficiat de aparataj performant în cadrul unui proiect susținut de Compania Națională de Asigurări în Medicină. Costul proiectului de la Fălești a fost de peste 1,7 mln de lei, dintre care un milion de lei a fost achitat de Compania Națională de Asigurări în Medicină, spitalul a alocat 419,6 mii lei, iar Consiliul raional a contribuit cu 300 mii de lei.

*Autor: Violeta Anușca, stagiară

  

Dragă cititor, urmărim atent ce se întâmplă pe segmentul politic, verificăm datele și sursele, căutăm explicații, oferim contexte, îi invităm în studiou pe cei care trebuie să ne răspundă la întrebări.
Dacă îți place ceea ce citești pe acest site, ne poți susține print-un abonament de membru de doar 48 lei pe lună.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
R. Moldova urcă 12 poziții în clasamentul mondial al libertărții economice. Ce țară în fruntea topului

R. Moldova urcă 12 poziții în clasamentul mondial al libertărții economice. Ce țară în fruntea topului

Australia: Sute pe persoane au fost arestate la un protest împotriva restricțiilor în pandemie. Cinci polițiști, spitalizați

Australia: Sute pe persoane au fost arestate la un protest împotriva restricțiilor în pandemie. Cinci polițiști, spitalizați

Autoritățile locale din Cupcini vor aloca 200 mii de lei pentru un bust în memoria primarului socialist Ivan Ostaficiuc (DOC)

Autoritățile locale din Cupcini vor aloca 200 mii de lei pentru un bust în memoria primarului socialist Ivan Ostaficiuc (DOC)

Advertoriale
Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Au refuzat să lucreze acolo unde au fost repartizați, așa că au fost obligați, de stat, să restituie banii pentru anii învățați. Avocatul Poporului ia apărarea absolvenților Academiei Militare
  • 2
    Testamentul Prințului Philip al Marii Britanii va rămâne sigilat timp de 90 de ani
  • 3
    Condițiile de intrare în Ucraina au fost actualizate pentru moldoveni
  • 4
    Găgăuzia, casa a aproximativ 160.000 de oameni, cu un aport de 5% în volumul exporturilor moldovenești și cu școli în care se predă rusa (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.