Eugen Doga, decorat cu ordinul „Alexandr Nevski”: Mă simt împlinit

Eugen Doga, decorat cu ordinul „Alexandr Nevski”: Mă simt împlinit

Bucurie pentru maestrul Eugen Doga, dar și pentru toți admiratorii muzicii sale. Compozitor-academician Eugen Doga a fost decorat cu Ordinul „Alexandr Nevski”. Ceremonia de înmânare a distincții de stat a avut loc, la 10 aprilie, în prestigiosul Palat al Kremlinului din capitala Federației Ruse (fostul Palat al Congreselor), acolo unde, în iunie 2017, celebrul artist susținea un spectacol extraordinar, dedicat aniversării sale octogenare.

Distincția i-a fost acordată compozitorului Doga pentru aportul considerabil în dezvoltarea culturii muzicale universale. Decretul de acordare a ordinului a fost semnat de către Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în iulie 2018.

„Este o sărbătoare pentru mine, o sărbătoare și o mulțumire care o să mă întărească pe mine ca om, ca cetățean, ca patriot, la urma urmei, de ce nu, fiindcă această înaltă apreciere se referă nu doar la mine personal, se referă la un cetățean al acestui pământ și, până la urmă, la un cetățean care a adus un aport esențial în cultura și dezvoltarea culturii ruse. Prin acest ordin eu mă simt distribuit, mă simt împlinit, și nu doar pentru ceea ce scriu eu, dar și pentru atitudinea față de creația mea, fiindcă se cântă foarte mult din ceea ce am scris”, a mărturisit compozitorul, amintind în acest sens de evenimentele la care a răsunat muzica sa (cele două festivaluri internaționale din 1980, Olimpiada 1980 și Olimpiada Soci 2014). 


„Și dacă la început rezonanța nu era atât de mare, acum cifra se estimează la trei miliarde din cei care au privit și ascultat muzica mea. Acest Decret al Președintelui Rusiei mi-a dat noi puteri pentru noile mele proiecte. Desigur că acum voi încerca să scriu Odă lui Alexandr Nevski care îmi este atât de aproape. Îmi este aproape prin faptele sale, fiindcă el a luptat pentru întărirea patriei sale și eu tare aș vrea să avem și noi azi așa un erou pentru care eu aș scrie o odă, un erou care luptă azi pentru întărirea acestei mari, mici Moldove, așa cum am scris Imnul lui Ștefan cel Mare și Imnul lui Mihai Viteazu, care de fapt se încadrează în aceeași arie de imnuri ca și Alexandr Nevski. Este păcat să nu scriu pentru Alexandr Nevski, fiindcă nu geografia aici este la mijloc, dar fapta ca atare, curajul pentru a lupta pentru țara sa, pentru poporul său”, a remarcat maestrul Doga.

Printre personalitățile decorate cu Ordinul „Alexandr Nevski” a fost și rectorul Universității de Stat din Moscova „M.V. Lomonosov”, Victor Sadovnicii, directorul renumitului Muzeu Ermitaj din Sankt-Peterzburg, Mihail Piotrovschi, poetul și interpretul Alexandr Gorodnițki ș.a.

Vezi și aceste știri
Guvernul italian va plăti facturile şi ratele ipotecare ale locuitorilor din zonele afectate de coronavirus

Guvernul italian va plăti facturile şi ratele ipotecare ale locuitorilor din zonele afectate de coronavirus

Litvinenco, despre vizitele președintelui la Hîncești: „Igor Dodon face agitație electorală pentru candidatul PSRM”

Litvinenco, despre vizitele președintelui la Hîncești: „Igor Dodon face agitație electorală pentru candidatul PSRM”

Jurnalistul Cristian Tabără, boicotat de studenții moldoveni de la o universitate din România

Jurnalistul Cristian Tabără, boicotat de studenții moldoveni de la o universitate din România

Advertoriale
Arhitectul Alexandru Țibari: „Adesea merg pe stradă, mă uit la clădiri și mă gândesc că aș vrea să restaurez jumătate de oraș”

Arhitectul Alexandru Țibari: „Adesea merg pe stradă, mă uit la clădiri și mă gândesc că aș vrea să restaurez jumătate de oraș”

Transformarea Victoriabank, după amprenta lăsată de Grupul Banca Transilvania

Transformarea Victoriabank, după amprenta lăsată de Grupul Banca Transilvania

Galaxy S20 poate fi comandat acum și la noi! Noul gadget de la Samsung revoluționează domeniul la propriu (FOTO)

Galaxy S20 poate fi comandat acum și la noi! Noul gadget de la Samsung revoluționează domeniul la propriu (FOTO)

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • PlayGround cu Ion Sturza:  Lovitura de la Cluj, cifrele Elefant.ro și pronosticuri despre imobiliare
    PlayGround cu Ion Sturza: Lovitura de la Cluj, cifrele Elefant.ro și pronosticuri despre imobiliare
  • PlayGround cu Alexandru Baltag: 100 de stații electrice până la sfârșitul lui 2020
  • Nota de plată a lui Alexandru Luchianov. Despre profitul vinăriei Et Cetera, bani pierduți, dezvoltare personală și cum e să faci business cu fratele (VIDEO)
  • PlayGround cu Lisa Guțu: Cum dezvolți un fintech de milioane de dolari
  • PlayGround cu Vitalie Tătaru: Digital Banking
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Cristina Pozneac: „Fotografia este despre viață.”. Interviu cu și despre EA, cea care...
  • Legați prin sânge și aceeași pasiune. „Frații E30” despre interesul pentru mașini,...
Cele mai populare
  • 1
    Demonstrație de gimnastică de la Dodon: „În fiecare dimineață facem câte 50-60 de flotări” (FOCUS)
  • 2
    Dodon refuză invitația Maiei Sandu la dezbateri: „Luați pe cine doriți și dezbateți-vă până la alegeri” (FOCUS)
  • 3
    Face sport în costum Armani? Dodon și-a filmat vlogul, îmbrăcat din cap până-n picioare în haine de brand (FOTO)
  • 4
    Stoianoglo, cu discurs critic în fața procurorilor: „Să ne rupem definitiv de trecut, dar să nu uităm lecțiile”
Autentificare