Oficial francez, despre incendiul de la Notre Dame: Totul arde, nu va mai rămâne nimic

Oficial francez, despre incendiul de la Notre Dame: Totul arde, nu va mai rămâne nimic

Un incendiu extrem de violent a cuprins Catedrala Notre Dame din Paris. Andre Finot, purtătorul de cuvânt al Catedralei Notre Dame, a declarat, pentru presa franceză, că nu va mai rămâne nimic din edificiul cuprins de flăcări. „Totul arde, nu va mai rămâne nimic din structura ei”, a spus acesta, potrivit The Guardian.

Incendiul de la Catedrala Notre Dame ar fi izbucnit din zona în care aveau loc lucrări de renovare. Una dintre turlele catedralei, dar și acoperișul s-au prăbușit. 

Imaginile și clipurile postate pe rețelele de socializare arată edificiul istoric din Paris cuprins de flăcări uriașe. Focul a izbucnit cu câteva minute înainte de ora 19, ora Parisului, cu puțin timp înainte ca biserica să se închidă vizitatorilor.

Andre Finot, purtătorul de cuvânt al Catedralei Notre Dame, a precizat că întreg interiorul, realizat din lemn, care datează din secolul 13, este complet distrus.

„Asistăm neputincioși. În acest moment, nu știm în ce circumstanțe a izbucnit incendiul. În mod normal, nu ar trebui să se mai afle acolo muncitori care lucrează la renovare, pentru că programul lor se termină la ora 17-17:30. Dar nu suntem siguri că nu a rămas nimeni blocat acolo”, a adăugat Andre Finot.

„Întreg acoperișul s-a prăbușit, din catedrală ies flăcări și arde ca o torță. Văzută din spate, Notre Dame arată acum ca torța Olimpică”, a relatat jurnalistul France 24 Charli James.

Vezi și aceste știri
India a devenit a treia cea mai afectată țară de criza COVID-19

India a devenit a treia cea mai afectată țară de criza COVID-19

Mai mulți locuitori ai capitalei vor rămâne fără apă potabilă timp de două zile

Mai mulți locuitori ai capitalei vor rămâne fără apă potabilă timp de două zile

Lucrările de construcție a drumului R1 au fost reluate. Acestea urmează a fi finalizate în luna mai a anului viitor

Lucrările de construcție a drumului R1 au fost reluate. Acestea urmează a fi finalizate în luna mai a anului viitor

Advertoriale
Transferurile rapide de la Victoriabank îți aduc premii bănești

Transferurile rapide de la Victoriabank îți aduc premii bănești

Huawei P40 Pro: poate fi customizat cu cele mai tari aplicații internaționale, are cea mai bună cameră foto de pe piață și arată impecabil din orice unghi

Huawei P40 Pro: poate fi customizat cu cele mai tari aplicații internaționale, are cea mai bună cameră foto de pe piață și arată impecabil din orice unghi

Valentina Burunciuc a dedicat 38 de ani la Vinăria Purcari: „E lucru de răspundere cu vinul, lucrezi atent toată ziua, cântărești și nu îți pierzi concentrarea.”

Valentina Burunciuc a dedicat 38 de ani la Vinăria Purcari: „E lucru de răspundere cu vinul, lucrezi atent toată ziua, cântărești și nu îți pierzi concentrarea.”

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Inna Polișciuc, tânăra care își petrece viața în căutarea cadrului perfect (FOTO)
    Oameni ca tine: Inna Polișciuc, tânăra care își petrece viața în căutarea cadrului perfect (FOTO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament” cu Vladimir Voronin: Cine-i Ceburașka, paznic la harbuzărie și ce crede ex-președintele despre tușonka de la Condrița (AUDIO)
  • Oameni ca tine: A transformat dragostea pentru gătit în artă. Povestea Tatianei Raețcaia, tânăra care a înnebunit bucureștenii cu gustul deliciilor moldovenești (VIDEO, FOTO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Enciclopedia „Vreau să știu partidele” și de ce alegerea unei denumiri de formațiune seamănă cu un joc de păcănele (AUDIO)
  • Dumitru Orescu - Business în agricultură, seceta, investiții, pierderi de milioane | Nota de Plată
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Un proiect grandios de educație financiară va fi lansat la nivel național și patronat de o...
  • Înghețată cu fructe, ciocolată și nuci, preparată acasă în doar câteva minute (Video)
Cele mai populare
  • 1
    Gațcan iese la rampă, din nou: Își retrage plângerea depusă la Procuratura Generală (VIDEO)
  • 2
    Primul director al ANRE a decedat din cauza complicațiilor provocate de COVID-19
  • 3
    Canicula își ia vacanță pentru câteva zile. Vezi cum va fi vremea săptămâna viitoare
  • 4
    „Nici Sandu, nici partenerul ei Candu nu au dreptul să împiedice Guvernul”: Chicu cere, din nou, deputaților să susțină angajarea răspunderii
Autentificare