Este sau nu Republica Moldova într-o criză politică? Ce spun comentatorii politici

Este sau nu Republica Moldova într-o criză politică? Ce spun comentatorii politici

Deocamdată, este devreme să se vorbească despre o criză politică în Republica Moldova. Termenul legal în care poate fi creată o majoritate parlamentară și adoptată cel puțin o lege încă nu a fost încălcat. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Glavnoe” de la TVC21, transmite IPN.

Politologul Ernest Vardanean a adus drept exemplu Germania, unde politicienii au purtat negocieri aproape jumătate de an și acestea s-au încheiat cu succes. „Noi nu avem o criză, dar câteva situații neplăcute, neclarități, faptul că nu se spune tot până la urmă, dar nu o criză”, spune politologul.

Comentatorul politic Corneliu Ciurea susține că în Constituție scrie că președintele poate să dizolve Parlamentul după ce timp de trei luni nu este adoptată nicio lege. „Dar poate nici să nu dizolve. De aceea, aceste termene sunt aproximative, pot fi și patru luni, și cinci. De aceea, este prea devreme să se vorbească despre o criză”, spune comentatorul. În opinia lui, unii comentatori spun că adevăratele negocieri nici nu au început, adică jucătorii serioși abia „se încălzesc”.

Expertul în politici publice Ștefan Gligor spune că, având în vedere pozițiile ocupate de Partidul Socialiștilor și blocului ACUM și având în vedere că la momentul actual nu se înregistrează progrese, probabilitatea unei crize politice este destul de mare.

Consiliul Politic al blocului ACUM se convoacă marți, 16 aprilie, în ședință pentru a examina propunerea Partidului Socialiștilor, lansată săptămâna trecută și pentru a lua o decizie cu privire la acțiunile ulterioare.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Conflicte, fumat și satisfacerea nevoilor fiziologice în spații publice: Poliția cere Primăriei Chișinău să intervină în cazul protestatarilor adunați de Partidul Șor

Conflicte, fumat și satisfacerea nevoilor fiziologice în spații publice: Poliția cere Primăriei Chișinău să intervină în cazul protestatarilor adunați de Partidul Șor

Frica de reacția părinților și conflictele din familie - principalele motive pentru care copiii fug de acasă. Cum pot fi prevenite aceste cazuri

Frica de reacția părinților și conflictele din familie - principalele motive pentru care copiii fug de acasă. Cum pot fi prevenite aceste cazuri

Spînu: Gazprom ezită să confirme livrarea de gaze naturale pentru R. Moldova după 1 octombrie. Ce se întâmplă în caz de sistare a gazelor rusești

Spînu: Gazprom ezită să confirme livrarea de gaze naturale pentru R. Moldova după 1 octombrie. Ce se întâmplă în caz de sistare a gazelor rusești

Advertoriale
Recomandarea specialiștilor DAD Accountant: Cum să retragi bani din firmă și să nu dai faliment

Recomandarea specialiștilor DAD Accountant: Cum să retragi bani din firmă și să nu dai faliment

Ziua Națională a Vinului la Castel Mimi din acest an va fi primul eveniment alimentat integral cu energie electrică produsă din surse regenerabile

Ziua Națională a Vinului la Castel Mimi din acest an va fi primul eveniment alimentat integral cu energie electrică produsă din surse regenerabile

Château Purcari este cel mai bun producător din Moldova conform Mundus Vini Summer Tasting 2022

Château Purcari este cel mai bun producător din Moldova conform Mundus Vini Summer Tasting 2022

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu anunță deciziile luate de Consiliul Suprem de Securitate (LIVE)
  • 2
    Atac armat la o școală din Rusia: Cel puțin 13 oameni au fost uciși, dintre care șapte copii
  • 3
    Unul din acționarii principali ai celei mai mari bănci din R. Moldova cumpără șase parcuri solare (Mold-Street)
  • 4
    În lume se desfășoară 61 de conflicte armate. Cele mai multe dintre acestea sunt în Asia de Sud
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.