Unul dintre donatori este Francois-Henri Pinault, preşedinte şi CEO al grupului Kering care deţine brandul Gucci, şi tatăl său, Francois Pinault. Aceștia au anunțat că vor dona 100 de milioane de euro.

Cel de-al doilea donator este familia Arnault, cunoscuți pentru relațiile de rivalitate pe care le au cu clanul Pinault. La câteva minute distanţă, ei au anunţat că vor da 200 de milioane de euro şi vor pune la dispoziţie expertiza şi resursele arhitecturale şi de design pe care le au prin intermediul grupului de lux LVMH, care cuprinde branduri precum Louis Vuitton şi Moet.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a promis că va reconstrui catedrala Notre-Dame din centrul Parisului după ce incendiul a mistuit monumentul vechi de 850 de ani.

Incendiul a izbucnit luni seara, în jurul orei locale 19:00. În prezent, nu se cunosc cauzele izbucnirii flăcărilor.  Unul dintre cele mai dramatice momente a fost prăbuşirea turlei catedralei sau fleșa, cum i se mai spune, adică acel turn în formă de săgeată de la mijlocul catedralei, care ajungea la 93 de metri înălţime. 

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!