Dorin Chirtoacă: Recunosc că noi completăm activitatea Parlamentului nefuncțional, în ceea ce privește pierderile de apă

Dorin Chirtoacă: Recunosc că noi completăm activitatea Parlamentului nefuncțional, în ceea ce privește pierderile de apă
Foto: captura privesc.eu

Primarul municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, a semnat o dispoziție prin care consumatorii de apă care au contoarele cu certificat valabil și vor oferi date lunare ale consumului, nu vor achita suplimentar pierderile din rețeaua de alimentare cu apă.

Din octombrie 2014 în facturile pentru apă achitate de consumatori apare suplimentar o cotă parte din pierderile de apă din rețea.

Plata suplimentară impusă de Apă-Canal vine ca urmare a intrării în vigoare, la mijlocul lunii septembrie 2014, a Legii nr. 303 privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare, adoptată la 13 decembrie 2013.

În cadrul conferinței care a avut loc a astăzi primarul Chișinăului Dorin Chirtoacă declară că „de la prima lună a implementării acestei legi au apărut erori inacceptabile pentru consumatori, fiindcă unii consumatori achitau suplimentare chiar 30 m3, în sectorul Râșcani pentru apa caldă a venit o factura de 100 de lei. Au fost mii de plângeri de la consumatori.

Astfel am luat decizia ca consumatorii cu certificat metrologic valabil care  vor nota lunar consumul de apa rece și caldă să nu achite pierderile de apă din rețeaua de alimentare cu apă. Daca contoarele nu sunt în regulă se vor aplica normele actuale de consum și va fi distribuit suplimentar până la 2m3 de apa rece și un cub de apă caldă, până nu vor corecta contoarele din locuințe.” a declarat edilul.

Dorin Chirtoacă spune că această lege a stimulat consumatorii să ascundă consumul real de apă. Astfel că consumatorii erau stimulați să arate consum de apă zero pentru a nu achita pierderile de apă. În luna decembrie 2014, 17 mii de consumatori au arătat consum zero sau cu 3 mii mai mulți decât în lunile precedente.

Cei care arată consum zero trebuie să prezinte consumul real timp de o lună. Dacă inspectorii nu vor avea acces sau nu va fi demonstrat consum zero va fi aplicată norma   6 metri cubi de apă rece și 2 de apă caldă, declară Dorin Chirtoacă.

„Recunosc că noi completăm activitatea Parlamentului nefuncțional, dar Legea 303 trebuie corectată fiindcă pe umerii consumatorilor cinstiți a fost pus consumul celor care nu au contoare, care arată consumul zero și care arată consum eronat,” afirmă primarul capitalei.

În prezent pierderile în rețeaua de aprovizionare cu apă în Municipiul Chișinău au ajuns la 15%.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Turcia se află pe marginea prăpastiei. Lira riscă să se deprecieze și mai mult

Turcia se află pe marginea prăpastiei. Lira riscă să se deprecieze și mai mult

Ghinion pentru Radu Albot. Tenismenul a fost eliminat din cadrul turneului Challenger

Ghinion pentru Radu Albot. Tenismenul a fost eliminat din cadrul turneului Challenger

Gazprom a preluat controlul reţelei sociale VKontakte, „Facebook-ul rusesc”

Gazprom a preluat controlul reţelei sociale VKontakte, „Facebook-ul rusesc”

Advertoriale
Teleport taxi: „Conducem în siguranță, utilizăm mașini sigure și oferim confort pasagerilor”

Teleport taxi: „Conducem în siguranță, utilizăm mașini sigure și oferim confort pasagerilor”

Medpark a lansat o carte de sănătate pentru copii, în colaborare cu autoarea Ionela Hadârcă (VIDEO)

Medpark a lansat o carte de sănătate pentru copii, în colaborare cu autoarea Ionela Hadârcă (VIDEO)

ATENŢIE! Escrocherie în numele Linella pe Facebook şi WhatsApp

ATENŢIE! Escrocherie în numele Linella pe Facebook şi WhatsApp

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Renato Usatîi face haz pe seama Marinei Tauber, după ce membrii CEC au solicitat scoterea ei din cursa electorală (FOTO)
  • 2
    PAS ia partea CEC-ului, PSRM îi dă dreptate Marinei Tauber. Cum s-au împărțit părerile
  • 3
    Ședința de judecată în care urmează să se decidă dacă Marina Tauber va ieși din cursa electorală se amână pentru mâine. Tauber atacă decizia CEC la Curtea de Apel (UPDATE)
  • 4
    UPDATE: CSP a respins cererea de suspendare a procedurii de evaluare a performanțelor lui Stoianoglo
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.