Vasili Hriţak, şeful SBU - principala agenţie de informaţii a Ucrainei - a declarat într-o conferinţă de presă la Kiev că şapte membri ai acestui comando rus au fost arestaţi şi inculpaţi, iar o a opta persoană a fost reţinută miercuri dimineaţă.

Doi dintre membrii acestui grup sunt cetăţeni ruşi, a indicat Anatoli Matios, procuror militar al Ucrainei, specificând că aceştia sunt ofiţeri ai Serviciului de informaţii de pe lângă Statul Major al armatei ruse (GRU). Ceilalţi şase sunt cetăţeni ucraineni, potrivit acestuia.

Nu există deocamdată nicio reacţie din partea Serviciului militar rus.

Anterior, SBU declarase că a capturat mai multe grupuri aparţinând serviciilor speciale ruseşti.

De la începutul anului 2017, potrivit şefului SBU, pe teritoriul Ucrainei dinspre Rusia şi aşa-numita „republica autoproclamată Doneţk” (DNR, estul ucrainean) au fost trimise mai multe grupuri autonome de sabotaj şi de recunoaştere. „Aceste grupuri au fost trimise de GRU pentru comiterea de asasinate politice, pentru lichidarea de ofiţeri ai serviciilor de informaţii ucrainene”, susţine Vasili Hriţak, citat de agenţia de presă Ukrinform.

Șeful SBU afirmă că ştie cine se află în spatele asasinatelor care au vizat ofiţeri de informaţii ucraineni

„Persoanele reţinute au fost implicate într-o tentativă de asasinare a unui angajat al Serviciului de Informaţii de pe lângă Ministerul Apărării ucrainean (...) la Kiev în aprilie”, a indicat procurorul Anatoli Matios, adăugând că acest grup a plantat o bombă sub maşina bărbatului, dar dispozitivul exploziv a produs o deflagraţie înainte de vreme, rănindu-l grav pe unul dintre acuzaţi.

SBU a dat publicităţii o înregistrare video cu acest incident în care se vede un individ amplasând o bombă sub o maşină înainte de o explozie puternică. În acelaşi video apare un bărbat lungit pe un pat de spital cu o parte a braţului drept lipsă, spunând că este rus şi s-a născut la Moscova.

Mai mult, şeful SBU afirmă că ştie cine se află în spatele asasinatelor care au vizat ofiţeri de informaţii ucraineni. „Adevăratul organizator al seriei de asasinate, în urma cărora şi-au pierdut viaţa între altele colonelul SBU, Aleksandr Haraberiuş, şi generalul Maksim Şapoval, de la Direcţia de informaţii a armatei ucrainene, şi urma să fie ucis încă un ofiţer al serviciului de informaţii ucrainean este generalul FSB Dmitri Minaev, şeful Departamentului de operaţiuni contrainformative din cadrul Serviciului Federal al Rusiei (FSB, ex-KGB)”, a declarat Vasili Hriţak, citat de Rbc-Ukraina.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!