O nouă directoare de grădiniță și-a angajat soțul și fiul. ANI: A încălcat regimul juridic al conflictului de interese

O nouă directoare de grădiniță și-a angajat soțul și fiul. ANI: A încălcat regimul juridic al conflictului de interese
Foto: prime.md

O nouă directoare de grădiniță a ajuns în atenția Autorității Naționale de Integritate (ANI). Asta după ce și-a angajat soțul, iar mai apoi și fiul ca paznici la instituția pe care o conduce. Este vorba de grădinița din comuna Baroncea, raionul Drochia.

Potrivit inspectorilor de integritate, directoarea a încălcat regimul juridic al conflictului de interese.

„În perioada 02.05.2012–17.04.2018, Svetlana Malearciuc, contrar legii, a luat decizii și a semnat acte administrative în privința persoanelor apropiate: opt ordine în privința soțului, inclusiv de angajare și eliberare în/din funcție de paznic, și patru ordine în privința fiului, angajat și eliberat în/din aceleași funcții. Svetlana Malearciuc nu a informat organul ierarhic superior imediat, dar nu mai târziu de trei zile de la data constatării, despre conflictul de interese în care s-a aflat de fiecare dată când a fost în situația de a lua o decizie în privința soțului și a fiului. De asemenea, aceasta nu s-a abținut de la semnarea actelor administrative, de la încheierea actelor juridice și, respectiv, nu a soluționat conflictele de interese, rezultate din relația cu persoane apropiate”, se arată într-un comunicat emis de ANI.

După rămânerea definitivă a actului de constatare, care poate fi contestat în instanța de contecios administrativ, ANI va solicita încetarea raporturilor sale de muncă, cu aplicarea interdicției de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică pentru o perioadă de 3 ani.

Recent, un caz similar a fost constatat de ANI la grădinița din satulMândreștii Noi, raionul Sângerei. Și acolo directoarea și-a angajat soțul și fiul în calitate de paznici.

Vezi și aceste știri
România a ridicat temporar obligația de autoizolare pentru 14 zile de la intrarea în țară. Totuși sunt cazuri ce prevăd răspundere penală

România a ridicat temporar obligația de autoizolare pentru 14 zile de la intrarea în țară. Totuși sunt cazuri ce prevăd răspundere penală

La mănăstirea Noul Neamț din Chițcani a fost confirmat un focar de infecție cu COVID-19

La mănăstirea Noul Neamț din Chițcani a fost confirmat un focar de infecție cu COVID-19

Descoperă  porțile și fațadele caselor umbrite de ani de la Orheiul Vechi într-o excursie în imagini (GALERIE FOTO)

Descoperă porțile și fațadele caselor umbrite de ani de la Orheiul Vechi într-o excursie în imagini (GALERIE FOTO)

Advertoriale
Valentina Burunciuc a dedicat 38 de ani la Vinăria Purcari: „E lucru de răspundere cu vinul, lucrezi atent toată ziua, cântărești și nu îți pierzi concentrarea.”

Valentina Burunciuc a dedicat 38 de ani la Vinăria Purcari: „E lucru de răspundere cu vinul, lucrezi atent toată ziua, cântărești și nu îți pierzi concentrarea.”

Vara asta, stai pe chill #ÎMPREUNĂ: maicom a lansat o linie de tricouri în colaborare cu KIT KAT ™

Vara asta, stai pe chill #ÎMPREUNĂ: maicom a lansat o linie de tricouri în colaborare cu KIT KAT ™

Donație importantă de medicamente, incluse în protocolul național de tratament al pacienților infectați cu COVID-19

Donație importantă de medicamente, incluse în protocolul național de tratament al pacienților infectați cu COVID-19

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Inna Polișciuc, tânăra care își petrece viața în căutarea cadrului perfect (FOTO)
    Oameni ca tine: Inna Polișciuc, tânăra care își petrece viața în căutarea cadrului perfect (FOTO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament” cu Vladimir Voronin: Cine-i Ceburașka, paznic la harbuzărie și ce crede ex-președintele despre tușonka de la Condrița (AUDIO)
  • Oameni ca tine: A transformat dragostea pentru gătit în artă. Povestea Tatianei Raețcaia, tânăra care a înnebunit bucureștenii cu gustul deliciilor moldovenești (VIDEO, FOTO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Enciclopedia „Vreau să știu partidele” și de ce alegerea unei denumiri de formațiune seamănă cu un joc de păcănele (AUDIO)
  • Dumitru Orescu - Business în agricultură, seceta, investiții, pierderi de milioane | Nota de Plată
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • „Lăsată în arhivă 2 ani și abia acum lansată” – O tânără interpretă de la noi...
  • Zâmbărele vor lansa un serial de comedie! Află cum poți fi și tu unul dintre „Oamenii...
Cele mai populare
  • 1
    Cebotari a fugit din țară? Bolea: Cu toată familia a plecat în această noapte. Ce spune Sîrbu
  • 2
    Voronin, despre gospodăria cu care se laudă Dodon la Condrița: „Așa castraveți, așa găini și așa tușoncă trebuie să fie în beci la fiecare om” (FOCUS)
  • 3
    COVID-19 a luat viața încă a unui cadru medical. A decedat medicul de familie Ion Hanganu
  • 4
    Un miel, 10 litri de vin și 250 de euro, ca să scape de serviciul militar: Un tânăr a denunțat membrii comisiei medicale pentru că nu s-ar fi ținut de cuvânt
Autentificare