17 persoane, printre care un angajat de la MAI și unul de la ASP, bănuiți că ar face parte din grupări criminale

17 persoane, printre care un angajat de la MAI și unul de la ASP, bănuiți că ar face parte din grupări criminale

17 persoane, printre care un angajat al Ministerului Afacerilor Interne și un șef de secție de la Agenția Servicii Publice, au fost reținute de către oamenii legii. Acestea sunt bănuite că ar face parte din patru grupări criminale transnaționale, specializate în migrația ilegală a persoanelor din state cu risc terorist sporit în UE via Republica Moldova. Totodată, bănuiții ar fi confecționat acte false, ar fi făcut contrabandă cu bani și ar fi spălat mijloace sustrase din state europene. 

Potrivit șefului adjunct de la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Vitalie Busuioc, angajatul MAI avea rol de intermediar între „clienți” și grupările criminale, fiind responsabil de un mecanism clandestin de gestionare a canalului de migrație ilegală. De cealaltă parte, reprezentantul Agenției Servicii Publice era implicat în confecționarea de acte false. 

Busuioc a precizat că, în cadrul perchezițiilor, oamenii legii au ridicat 100 de acte false, care erau fabricate într-un laborator clandestin, folosind serviciile ASP. 

Astfel,  un pașaport biometric era vândut cu 2 500 de euro, un permis de conducere - cu 400 de euro, un buletin de identitate românesc - cu 350 de euro, iar un cazier judiciar - cu 250 de euro.

 „Mulți dintre membrii grupării criminale sunt originari din Transnistria, au antecedente penale și au fost implicați inclusiv în trafic de substanțe chimice și radioactive. Unii dintre ei au fost anunțați în căutare internațională”, a declarat șeful adjunct al Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Esaulenco.

Pe lângă actele falsificate, în timpul celor 52 de percheziții, au fost ridicate 30 de mii de euro, arme și muniții. 

Mai multe dintre persoanele reținute și-au recunoscut vina. Bănuiții activau pe teritoriul mai multor state, inclusiv R. Moldova, România, Ucraina, Germania, Polonia, Slovacia, Cehia.

 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
SUA ordonă ca familiile diplomaţilor americani să părăsească Kievul. Declarația Departamentului de Stat (VIDEO)

SUA ordonă ca familiile diplomaţilor americani să părăsească Kievul. Declarația Departamentului de Stat (VIDEO)

Jurnalistul Valeriu Cațer a plecat la Ceruri: „S-a stins Vulcan-ul”

Jurnalistul Valeriu Cațer a plecat la Ceruri: „S-a stins Vulcan-ul”

EDITORIAL internațional | Îngrijorări belice, o militantă anti-avort în fruntea Parlamentului European și țara care face vaccinarea obligatorie

EDITORIAL internațional | Îngrijorări belice, o militantă anti-avort în fruntea Parlamentului European și țara care face vaccinarea obligatorie

Advertoriale
Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Totul până la președinte: Cum un proverb citit în direct la TV a dus la arestarea unei jurnaliste din Turcia
  • 2
    Jurnalistul Valeriu Cațer a plecat la Ceruri: „S-a stins Vulcan-ul”
  • 3
    De săptămâna viitoare taximetrele ar putea renunța la activitate . Care este motivul
  • 4
    Guvernul reacționează la deciziile luate de CTESP Orhei: „Aceste decizii sunt nule”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.