Rog să fiu achitat. Eu am fost în legitimă apărare”

În cadrul ședinței, toți inculpații au cerut să fie declarați nevinovați, dând vina pentru cele întâmplate pe victimă, Alexei Veretca. „Rog să fiu achitat. Eu am fost în legitimă apărare”, a menționat Ion Corcodel, bărbatul din gloanțele căruia a decedat Alexei Veretca.

Am efectuat o singură împușcătură, pentru a asigura ordinea publică”

Au cerut să fie achitați, rând pe rând, fostul deputat Constantin Țuțu, polițistul Vasile Cojocaru, dar și Oleg Pruteanu. Un alt inculpat, Dmitri Colomeiciuc a fost anunțat în căutare, nefiind prezent la ședință. Procurorul Cătălin Scutelnic a cerut instanței condamnarea tuturor inculpaților, după ce, Judecătoria Orhei a decis că Ion Corcodel este singurul vinovat de crima din Codrii Orheiului, aplicându-i o pedeapsă de 8 ani de închisoare cu executare. Ion Corcodel și Oleg Pruteanu au fost aduși în instanță sub strajă, ei fiind reținuți și judecați penal într-un alt dosar, deschis pentru trafic de droguri.

„Am efectuat o singură împușcătură pentru a asigura ordinea publică. După ce am văzut că Veretca a împușcat în direcția mea, a lui Țuțu și a lui Corcodel, în urma căreia ultimul a fost rănit, și văzând că Veretca încarcă repetat pistolul, am tras din arma pe care o dețineam legal, pentru a asigura ordinea publică și ca să nu fiu împușcat de Veretca. Este nejustificat apelul în privința mea”, a punctat și Oleg Pruteanu.

Tatiana Veretca, soția lui Alexei Veretca, este plecată de mai mulți ani în Italia, la muncă. Ea a fost reprezentată în proces de avocatul Emanoil Ploșniță, care însă nu s-a prezentat la ultimele ședințe. El a depus cerere prin care a cerut ca dosarul să fie examinat în lipsa sa. Tatiana Veretca nu a răspuns la solicitările ZdG de a discuta despre decizia instanței de Apel. Ulterior, avocatul ei, Emanoil Ploșniță, ne-a anunțat că s-a decis să nu fie făcute comentarii pe marginea cazului.

Pe 28 aprilie 2012, lângă restaurantul „Doi Haiduci” din Codrii Orheiului, un grup de persoane, printre care şi campionul K1 Constantin Ţuţu, devenit ulterior deputat, au participat la o altercație soldată cu focuri de armă şi cu un deces. Alexei Veretca, alias „Krasavcik”, a fost ucis pe loc, iar fostul polițist Iurie Matcovschi, care era împreună cu victima, a fost rănit. Conflictul din codri a avut loc în urma unei bătăi declanșate în seara din ajun între Alexei Veretca şi Radu Andriţco, în faţa unei discoteci din Orhei. Veniţi în pădure ca să soluţioneze acel conflict, între membrii grupului, format din vreo 10 persoane a lui Andriţco, printre care şi Constantin Ţuţu, pe de o parte, şi Veretca, venit împreună cu Matcovschi, pe de alta, a avut loc un schimb de focuri, fatal pentru „Krasavcik”.

După incident, pe numele mai multor participanţi au fost eliberate mandate de arestare, inclusiv pe numele fostului deputat democrat, Constantin Ţuţu, toţi fiind daţi în căutare. Ţuţu, însă, a fost de negăsit. A apărut abia după ce magistraţii Judecătoriei Centru i-au schimbat măsura de arest, Ţuţu fiind trimis mai întâi în arest la domiciliu, ulterior fiind lăsat în libertate, sub control judiciar.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!