„Ei altceva mai știu? Eu le-aș recomanda să se ducă la biserică acum înainte de Paște, să se împărtășească, să mai vopsească un ou să se mai gândească. Eu sper că sărbătorile o să le mai lumineze mințile și vor fi mai constructivi după mijlocul lunii mai”, a declarat Dodon în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune. 

Chiar și așa, șeful statului se arată sceptic în privința creării unei coaliții dintre PSRM și Blocul ACUM și că în acest context alegerile parlamentare anticipate ar putea avea loc în luna octombrie. „70%, compromis nu va fi”, a punctat Dodon. 

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!