Declarațiile au fost făcute în cadrul unei ședințe de lucru cu așa-zisul premier al regiunii, scrie presa locală. „Termenul de „Transnistria”, folosit în Occident, este inacceptabil pentru Pridnestrovie: a apărut în timpul ocupației fasciste-române pentru a desemna guvernarea românească, de unde urmau să fie luate toate resursele. Pentru mine, om care respectă istoria și poporul nostru, termenul „Transnistria” este sinonimul cuvântului „Holocaust”, a declarat Vadim Krasnoselski.

Liderul nerecunoscut a mai spus că a recomandat mai multor diplomați să se folosească noua denumire a regiunii. „Pridnestrovie va fi recunoscută. Străinii trebuie să se obișnuiască să utilizeze adevărata denumire”, a menționat el.

Vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lescnic, solicitată de Publika TV, a declarat că, în procesul de negocieri, în toate documentele elaborate pe platforma OSCE, se utilizează doar sintagma „conflictul transnistrean” și, respectiv, denumirea „Transnistria”, formulă care este acceptată la nivel internațional.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!