Proiectul „Clasa Viitorului” va ajunge în două universități din țară

Proiectul „Clasa Viitorului” va ajunge în două universități din țară
Foto: privesc.eu

Viitorii pedagogi vor fi instruiți astfel încât să țină pasul noilor tendințe digitale. Proiectul „Clasa Viitorului”, care presupune o nouă abordare a sistemului educațional, va ajunge în două universități pedagogice din țară – cea de la Chișinău și de la Tiraspol. Proiectul se bazează pe abordarea de tip STEAM, un concept care promovează metode de instruire creative prin valorificarea tehnologiilor informaționale.

Proiectul a fost testat deja în 11 licee din țară. Acum, a fost inaugurat Centrul Național de Inovații în Educație „Clasa Viitorului”. „Gazdele acestui proiect sunt universitățile pedagogice „Ion Creangă” și cea de la Tiraspol, care înseamnă pregătirea a peste 1.000 de cadre didactice pe parcursului unui an, lucru care este important, fiindcă nu putem veni către elevii astăzi cu materia care nici măcar nu e din ziua trecută. Materia trebuie adaptată la noile realizări ale tehnologiilor informaționale. Ne propunem următoarele obiective: sporirea accesului la educație de calitate; dezvoltarea competențelor digitale prin elaborarea și aplicarea conținuturilor educaționale digitale în procesul educațional, creșterea eficacității și eficientizării managementului școlar atât la nivel de sistem, cât și la nivel de școală și clasă, prin intermediul tehnologiilor informaționale”, a declarat ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc.

„De la anul, 90% din locurile de muncă vor necesita competențe digitale. Să ne aducem aminte de raportul prezentat de World Economic Forum anul trecut, care spune că până în 2022, un milion de joburi vor dispărea. În același timp, vor apărea alte două milioane de joburi care acum șapte ani nu existau. Iată de ce e nevoie să producem generații capabile să creeze, să se reinventeze, să dea dovadă de astfel de gândire, încât să se poată adapta la aceste joburi. Instrumentele pe care ni le oferă TIC sunt foarte bune și nu putem să nu le folosim astăzi în domeniul educațional. Doar utilizarea acestor instrumente nu înseamnă că am făcut o schimbare în sistemul educațional, fiindcă și el trebuie adaptat epocii informaționale în care trăim și asta înseamnă o schimbare a curriculei”, a menționat premierul Pavel Filip.

Proiectul este implementat cu sprijinul mai multor parteneri – USAID, UKaid, Guvernul Suediei și fundația unei companii de telefonie mobilă. În total, aceștia au oferit șapte milioane de lei pentru dotarea celor 11 clase din cadrul proiectului pilot și a Centrului Național „Clasa Viitorului” cu tehnologiile necesare. Alți cinci milioane de lei au fost alocați din bugetul de stat.

Vezi și aceste știri
CNAS vine cu precizări pentru doritorii de a-și reexamina pensiile

CNAS vine cu precizări pentru doritorii de a-și reexamina pensiile

Imunitatea colectivă nu poate fi atinsă, arată un studiu făcut într-una din cele mai afectate țări de COVID-19

Imunitatea colectivă nu poate fi atinsă, arată un studiu făcut într-una din cele mai afectate țări de COVID-19

Digul pe direcția localităților Țiganca - Rînzești a fost întărit de un echipaj de salvatori

Digul pe direcția localităților Țiganca - Rînzești a fost întărit de un echipaj de salvatori

Advertoriale
Transferurile rapide de la Victoriabank îți aduc premii bănești

Transferurile rapide de la Victoriabank îți aduc premii bănești

Huawei P40 Pro: poate fi customizat cu cele mai tari aplicații internaționale, are cea mai bună cameră foto de pe piață și arată impecabil din orice unghi

Huawei P40 Pro: poate fi customizat cu cele mai tari aplicații internaționale, are cea mai bună cameră foto de pe piață și arată impecabil din orice unghi

Valentina Burunciuc a dedicat 38 de ani la Vinăria Purcari: „E lucru de răspundere cu vinul, lucrezi atent toată ziua, cântărești și nu îți pierzi concentrarea.”

Valentina Burunciuc a dedicat 38 de ani la Vinăria Purcari: „E lucru de răspundere cu vinul, lucrezi atent toată ziua, cântărești și nu îți pierzi concentrarea.”

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Inna Polișciuc, tânăra care își petrece viața în căutarea cadrului perfect (FOTO)
    Oameni ca tine: Inna Polișciuc, tânăra care își petrece viața în căutarea cadrului perfect (FOTO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament” cu Vladimir Voronin: Cine-i Ceburașka, paznic la harbuzărie și ce crede ex-președintele despre tușonka de la Condrița (AUDIO)
  • Oameni ca tine: A transformat dragostea pentru gătit în artă. Povestea Tatianei Raețcaia, tânăra care a înnebunit bucureștenii cu gustul deliciilor moldovenești (VIDEO, FOTO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Enciclopedia „Vreau să știu partidele” și de ce alegerea unei denumiri de formațiune seamănă cu un joc de păcănele (AUDIO)
  • Dumitru Orescu - Business în agricultură, seceta, investiții, pierderi de milioane | Nota de Plată
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Un proiect grandios de educație financiară va fi lansat la nivel național și patronat de o...
  • Înghețată cu fructe, ciocolată și nuci, preparată acasă în doar câteva minute (Video)
Cele mai populare
  • 1
    Gațcan iese la rampă, din nou: Își retrage plângerea depusă la Procuratura Generală (VIDEO)
  • 2
    Primul director al ANRE a decedat din cauza complicațiilor provocate de COVID-19
  • 3
    Canicula își ia vacanță pentru câteva zile. Vezi cum va fi vremea săptămâna viitoare
  • 4
    „Nici Sandu, nici partenerul ei Candu nu au dreptul să împiedice Guvernul”: Chicu cere, din nou, deputaților să susțină angajarea răspunderii
Autentificare