Curtea de Apel Cahișinău a condamnat unul dintre membrii activi ai organizației criminale „Borman”. Bărbatul, în vîrstă de 28 de ani, a fost recunoscut vinovat de contrabandă cu bani și circulația ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare.
La indicația șefului grupării, condamnatul racola persoane cu ajutorul cărora scotea prin contrabandă bani de pe teritoriul Republicii Moldova. Acesta le organiza deplasarea în Spania, unde procura hașiș în proporții deosebit de mari de la alți membrii ai grupării, care acționau la indicația liderului structurii criminale și gestiona transportarea drogurilor în Federația Rusă.
Astfel, în perioada de timp decembrie 2013-ianuarie 2014, bărbatul a scos prin contrabandă de pe teritoriul Republicii Moldova 100 000 de euro. Cu acești bani, vinovatul a cumpărat din Spania 100 kg de droguri de tip hașiș și a organizat transportarea drogurilor în Federația Rusă.
O parte din droguri a ajuns pe teritoriul Federației Ruse și a fost comercializată, iar cantitatea de 46, 515 kg de hașiș a fost depistată și ridicată de către organele de drept ale Federației Ruse, transportatorii fiind condamnați tot acolo.
Colegiul Penal al Curții de Apel Chișinău l-a condamnat pe
membrul organizației criminale „Borman”, la 20 ani închisoare cu ispășirea
pedepsei în penitenciar de tip închis, dispunînd încasarea în folosul statului a
contraechivalentului mijloacelor financiare scoase de pe teritoriul Republicii Moldova
prin contrabandă în sumă de 1 794 500 lei.
Vezi și aceste știri

R. Moldova, pe locul trei în topul țărilor din lume la capitolul majorării salariului minim

Ucraina, cea mai minată țară din lume: Pe 40% din teritoriul statului vecin s-ar afla mine și explozibil capcană

Biroul migrație și azil: Opt cetățeni străini, expulzați de pe teritoriul R. Moldova, în decurs de o săptămână
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
