Drumurile din localitățile din raionul Strășeni vor fi reparate în anul 2019 de 130 de milioane de lei. Suma este de două ori mai mare comparativ cu finanțările oferite în 2018. Anunțul a fost făcut de premierul Pavel Filip în timpul unei vizite în satul Zubrești, scrie dinstrășeni.md.
Aceeași sursă notează că Filip, care este și deputat ales pe circumscripția Strășeni, a insistat ca locuitorii din sate să participe la selectarea porțiunilor de drum ce urmează a fi reparate.
Lucrările de reparație vor fi efectuate în cadrul programului guvernamental “Drumuri Bune 2” cu un buget de aproape 3 miliarde de lei.
Vizitele premierului în raionul său de baștină s-au întețit odată cu toamna lui 2018. Anterior, jurnaliștii Agora au trasat axa cronologică a vizitelor oficialului la Strășeni, conform comunicatelor Guvernului.
Astfel, pe 19 octombrie 2018 Pavel Filip a inaugurat un drum la Sireți, Strășeni, apoi în aceeași zi a efectuat o vizită în orașul Strășeni.
Pe 17 noiembrie 2018 premierul a vizitat Colegiul de Inginerie Strășeni, iar pe 15 decembrie 2018 a asistat la redeschiderea grădiniței de la Drăgușeni, raionul Strășeni.
Pe 19 decembrie 2018 Filip anunță că în raionul Strășeni va fi implementat un proiect-pilot de organizare a alimentației copiilor și elevilor în instituțiile educaționale, iar cu o zi mai târziu a discutat despre problemele și nevoile veteranilor de război din raionul Strășeni la Forumul veteranilor şi al structurilor de forţă din raion.
Vezi și aceste știri

Erdogan: Turcia ar putea aproba cererea Finlandei de aderare la NATO, dar nu susține candidatura Suediei

Expert: Salariul mediu în IT a depășit 2.000 de dolari lunar și înregistrează o creștere mult mai rapidă decât în restul sectoarelor economice
