*Acest material este sponsorizat

Burse pentru Viitorul Tău – investiţia MAIB în educaţia de calitate a tinerilor. Investiţia în viitorul de ACASĂ, în Moldova

Burse pentru Viitorul Tău – investiţia MAIB în educaţia de calitate a tinerilor. Investiţia în viitorul de ACASĂ, în Moldova

Echipa Moldova Agroindbank ştie cât de mult contează o şansă oferită la timpul potrivit, încrederea, susţinerea şi aprecierea la justa valoare a performanţelor.

Tocmai din acest considerent, pentru al cincilea an consecutiv MAIB susţine programului „Burse pentru Viitorul Tău”, proiect implementat împreună cu Centrul de Informaţii Universitare şi al cărui obiectiv este asigurarea unui acces echitabil la studii universitare şi susţinerea materială în obţinerea educaţiei de calitate, pentru un viitor sigur - tuturor tinerilor din Republica Moldova. 
Grupul ţintă al proiectului sunt studenţii care provin din familii cu venituri modeste, din familii cu mulţi copii, care sunt orfani sau se află sub tutelă, şi/sau cu dizabilităţi, tineri atât din zonele urbane, cât şi din cele rurale.
În acest an, 30 de studenţi au devenit finalişti ai programului „Burse pentru Viitorul Tău” şi beneficiază de o bursă unică din partea MAIB în valoare de 10 000 lei.  Dintre ei, 16 sunt înmatriculaţi în anul I de studii la instituţiile universitare din republică, iar 14 tineri sunt bursieri ai ediţiilor precedente, promovaţi în anul II şi III de studii, care au candidat pentru reînnoirea burselor, demonstrând reuşite academice şi implicare în activităţi extracurriculare.
Tinerii au fost selectaţi de o Comisie Independentă de Experţi, dosarele fiind evaluate în baza criteriilor de concurs.
În cadrul ceremoniei de premiere, bursierii au fost felicitaţi de Preşedintele Moldova Agroindbank, Serghei Cebotari, fiind încurajaţi să-şi urmeze visele şi să contribuie prin cunoştinţe şi viziuni moderne la construirea unui viitor prosper acasă, în Republica Moldova.
„Astăzi am ajuns la a V-a ediţie a proiectului „Burse pentru Viitorul Tău”. Avem o primă aniversare, pentru care îi felicit pe actualii şi foştii bursieri, precum şi pe partenerii noştri fideli în desfăşurarea proiectului, Centrul de Informaţii Universitare (CIU). Mă bucur mult să constat că în această perioadă am reuşit să atingem  obiectivul proiectului, cel de a asigura o susţinere continuă a studiilor şi de a motiva bursierii să urmeze studii de calitate. Vreau să cred că prin acest proiect reuşim să le sporim încrederea că şi acasă se poate de găsit susţinere pentru a construi un viitor decent”, a declarat Serghei Cebotari, Preşedintele MAIB.
„Moldova Agroinbank este un exemplu elocvent în manifestarea responsabilităţii social-corporative, raspunzând la cele mai stringente necesităţi ale tinerei generaţii din Moldova şi oferindu-le susţinere în calea lor spre succes. Ne dorim ca mai multe întreprinderi şi organizaţii să se inspire din acest exemplu, contribuind astfel la edificarea unei societăţi prospere şi stabile”, a menţionat Angela Muşet, directorul CIU.
La ediţia curentă a programului „Burse pentru Viitorul Tău” s-au înscris 119 studenţi de la 17 instituţii de învăţământ superior din ţară. Pe parcursul celor cinci ediţii anuale ale programului, începând cu 2014, 540 de studenţi au participat la concurs, fiind oferite în total circa 200 de burse.  
Moldova Agroindbank susţine educaţia, iar programul „Burse pentru Viitorul Tău” este investiţia băncii în viitorul de ACASĂ, din Moldova.

P.

P.

Vezi și aceste știri
Asasinatul care a schimbat România anilor 1920: Între legitimă apărare și eroare judiciară

Asasinatul care a schimbat România anilor 1920: Între legitimă apărare și eroare judiciară

498 de cazuri de COVID-19, în ultimele 24 de ore. 32 de decese, raportate pentru ziua de astăzi

498 de cazuri de COVID-19, în ultimele 24 de ore. 32 de decese, raportate pentru ziua de astăzi

Municipiul Chișinău s-a înfrățit cu municipiul Suceava

Municipiul Chișinău s-a înfrățit cu municipiul Suceava

Advertoriale
Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Noua variantă de coronavirus a primit numele de OMICRON. Mai multe țări introduc restricții de călătorie spre Africa de Sud și țările din regiune
  • 2
    Gazprom, îngrijorat de întârzierea achitării facturilor: „Acest fapt semnalează probleme sistemice în sectorul energetic al R. Moldova”
  • 3
    Ploaie slabă și cer noros: cum va fi vremea în weekend
  • 4
    OMS: Toate persoanele nevaccinate „trebuie căutate şi convinse să se imunizeze”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.