Antreprenorii din țara noastră, mai puternici în fața legii. Care sunt cele 8 drepturi esențiale ale întreprinderilor mici și mijlocii din Moldova (VIDEO)

Antreprenorii din țara noastră, mai puternici în fața legii. Care sunt cele 8 drepturi esențiale ale întreprinderilor mici și mijlocii din Moldova (VIDEO)

Accesul la informație, dreptul la reglementări clare, dar și  dreptul la un tratament corect și profesionist. Sunt câteva dintre cele 8 drepturi esențiale ale întreprinderilor din țara noastră în raport cu instituțiile de stat. Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova a lansat o declarație în acest sens. Potrivit președintelui AIM, David Smith, o astfel de declarație este necesară pentru că multe companii din Republica Moldova fie nu știu cum să-și apere drepturile, fie se tem să o facă.

„Întreprinderile Mici și Mijlocii reprezintă aproape 98% din numărul total de întreprinderi. Însă tot întreprinderile mici și mijlocii sunt cele mai vulnerabile în raport cu statul și funcționarii acestuia. De aceea, sperăm că Declarația drepturilor IMM- urilor va permite, pe de o parte, întărirea capacităților antreprenorilor, iar pe de altă parte va constitui un angajament fundamental pentru autoritățile publice în relația cu sectorul ce angajează și asigură venituri pentru aproape 60% din forța de muncă din țară”, a declarat David Smith.

Deși drepturile enumerate în Declarație se referă la lucruri extrem de simple, totuși, practica de antreprenoriat arată că și la acest nivel există multiple carențe. Pentru a le înlătura și a informa antreprenorii despre drepturile lor, AIM va organiza în următoarea perioadă o campanie de informare și îndeamnă antreprenorii să semneze Declarația drepturilor IMM-urilor fie electronic, fie fizic, la sediul Alianței. Ulterior, documentul va fi prezentat autorităților centrale și discutat cu acestea și asigurată susținerea pentru drepturile IMM-urilor.

Directorul executiv al AIM, Liliana Busuioc, a îndemnat Guvernul Republicii Moldova să promoveze reforme, să modifice sau să elaboreze legi noi și să implementeze legislația existentă pentru a proteja drepturile cuprinse în Declarație.

„În cazul în care aceste drepturi sunt protejate, facem apel către funcționarii din diferite instituții, la nivel național și local, să depună toate eforturile pentru ca aceste drepturi să fie respectate și promovate în spiritul unei competiții loiale și a bunei guvernăriî”, a spus Liliana Busuioc.

Întreprinderile semnatare ale Declarației se vor angaja, în schimb, să aducă aportul în edificarea în Republica Moldova a unei economii prospere, libere și transparente.

Potrivit Strategiei de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2012- 2020, 97,7% din întreprinderile înregistrate în Republica Moldova sunt IMM-uri. Acestea generează cca 28,3% din Produsul Intern Brut și angajează peste 58,8% din numărul total de angajaţi din economia naţională.

                    


Susține AGORA

AGORA arată realitatea în care trăim, fără a o distorsiona sau a ascunde adevărul. În fiecare zi îți oferim știri adevărate și echidistante. Susține-ne să îți livrăm conținutul relevant, de care ai nevoie. Durează doar 1 minut.

Ai deja cont? Autentifică-te aici.

Vezi și aceste știri
Șoseaua care duce spre punctul de trecere a frontierei Leușeni, blocată. Mai mulți șoferi protestează împotriva restricțiilor de călătorie puse moldovenilor în UE (VIDEO)

Șoseaua care duce spre punctul de trecere a frontierei Leușeni, blocată. Mai mulți șoferi protestează împotriva restricțiilor de călătorie puse moldovenilor în UE (VIDEO)

Probleme de coloană cauzate de felul în care pășim. Specialistul în kinetoterapie spune la ce trebuie să fim atenți atunci când mergem (VIDEO)

Probleme de coloană cauzate de felul în care pășim. Specialistul în kinetoterapie spune la ce trebuie să fim atenți atunci când mergem (VIDEO)

CNAM anunță venituri proprii mai mari decât anul trecut. O parte din creștere se datorează achitării polițelor medicale

CNAM anunță venituri proprii mai mari decât anul trecut. O parte din creștere se datorează achitării polițelor medicale

Advertoriale
Mai aproape de furnizorii locali. Kaufland lansează campania „Proaspăt de acasă. Produs în Moldova”

Mai aproape de furnizorii locali. Kaufland lansează campania „Proaspăt de acasă. Produs în Moldova”

Startup Moldova propune soluții digitale pentru dezvoltarea sectoarelor economiei naționale (VIDEO)

Startup Moldova propune soluții digitale pentru dezvoltarea sectoarelor economiei naționale (VIDEO)

Cu mașina electrică de la Chișinău la București. Câteva stații electrice noi, instalate de Kaufland, vor conecta cele două orașe (FOTO)

Cu mașina electrică de la Chișinău la București. Câteva stații electrice noi, instalate de Kaufland, vor conecta cele două orașe (FOTO)

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Putin a schimbat Legea Supremă? Hai și noi! Cum a apărut ideea reformei constituționale (AUDIO)
    Podcastul „Bilet în Parlament”: Putin a schimbat Legea Supremă? Hai și noi! Cum a apărut ideea reformei constituționale (AUDIO)
  • Oameni ca tine: Adelina Dodon - femeia care își îndulcește cariera academică cu deserturi cu gust de copilărie (VIDEO, FOTO)
  • Sergiu Litra, despre cum să îți crești afacerea pe timp de COVID-19, să produci bere în R. Moldova, termen de valabilitate și furtul miliardului | Nota de Plată
  • Podcastul „Bilet în Parlament”. Un an fără Plahotniuc. Din coordonatorul țării în bau-bau-ul politicii moldovenești (AUDIO)
  • Premierul Ion Chicu vine în studioul AGORA
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Diana Lupu – surprize pentru cei dragi la Padova. Moldoveanca le duce buchete personalizate...
  • Examenele medicale ale copiilor, pentru a fi admiși la studii, vor putea fi realizate doar...
Cele mai populare
  • 1
    Un grup de moldoveni, întorși de la granița cu România. Reacția Poliției de Frontieră Iași (VIDEO)
  • 2
    Petiție inițiată de un italian. Cere ca Hotelul Național să nu fie demolat
  • 3
    Încă un deputat socialist se adresează la ANI. Cere verificarea declarației de avere a unui deputat PAS
  • 4
    Decizie CC: Președintele poate fi suspendat și demis din funcție dacă refuză să desemneze premierul propus de o majoritate parlamentară formalizată
Autentificare
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.