Sondaj: Ce tradiții și obiceiuri de Paște respectă moldovenii

Sondaj: Ce tradiții și obiceiuri de Paște respectă moldovenii
Foto: sputnik.md

Se spune că de sărbători nicăieri nu-i mai bine ca acasă, fapt confirmat de un sondaj realizat de compania Magenta Consulting. Potrivit cercetării, 87% dintre cetățenii R. Moldova sărbătoresc Paștele acasă – cu familia, rudele sau prietenii, în timp ce 11% merg la țară sau în ospeție. Cei care nu stau acasă de Paște sunt în mare parte din mediul urban (41% sunt din Chișinău), iar ¾ au vârsta de până la 50 de ani.

Citește și: Câți dintre moldoveni sărbătoresc Paștele și cine merge să sfințească pasca

Pe de altă parte, 69% dintre persoanele care sărbătoresc acasă sunt din sat. O mare parte (61%) nu au copii minori la întreținere – deci, au mai multă energie pentru a face pregătirile necesare.


Mâncăm sfințit și ciocnim ouă

În timp ce în Statele Unite tradițiile pascale constau în dăruirea coșurilor cu dulciuri sau a iepurilor din ciocolată și în „vânătorile de ouă”, multe dintre obiceiurile de Paște de la noi sunt legate de mâncare. În primul rând, mâncăm sfințit de dimineață, apoi ciocnim ouăle la masa de sărbătoare – și nu vorbim aici despre cum începe diminica de Paște pentru un moldovean tipic. Acestea sunt două cele mai des menționate obiceiuri pascale în Moldova. În top se mai află spălatul feței de dimineață cu ouă roșii, mersul la biserică pentru a sfinți bucatele, dar și participarea la slujba din noaptea Învierii – menționată de către 61% dintre respondenți. 62% obișnuiesc să coacă pască sau cozonac în familie și tot atâția – să aducă lumină sfântă în casă. Cu toate că este un obicei mai puțin întâlnit, 19% dintre respondenți au spus că în ziua de Paște obișnuiesc să iasă la natură sau la un picnic. Majoritatea dintre aceștia au vârsta de până la 50 de ani și sunt din mediu rural.


Fiecare sărbătorește în felul său, important e să se simtă bine și împlinit. Paștele este o sărbătoare de suflet și o oportunitate de a te conecta cu cei dragi, așa că vă dorim să aveți sărbătoarea pe care v-o cere inima – cu sau fără ouă roșii. Să știți, însă, că o bătălie de ciocnire a ouălor chiar este veselă, mai ales dacă ieși învingător.

Sondajul a fost realizat de Magenta Consulting pe un eșantion de 420 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 18 și 70 de ani, cu o distribuție reprezentativă la nivel național și cu o marjă de eroare de +/- 5%. Datele au fost colectate prin telefon în perioada 26 martie-15 aprilie 2019.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Oamenii AGORA. Mihai Caragacean, jurnalistul care aduce lumina

Oamenii AGORA. Mihai Caragacean, jurnalistul care aduce lumina

EDITORIAL internațional | A 15-a literă din alfabetul grecesc, vaccinarea obligatorie în UE și mirosul de praf de pușcă dinspre Ucraina

EDITORIAL internațional | A 15-a literă din alfabetul grecesc, vaccinarea obligatorie în UE și mirosul de praf de pușcă dinspre Ucraina

Militar ucrainean: Întreţinerea trupelor în apropierea graniţelor Ucrainei costă Rusia circa 10 milioane de dolari pe zi

Militar ucrainean: Întreţinerea trupelor în apropierea graniţelor Ucrainei costă Rusia circa 10 milioane de dolari pe zi

Advertoriale
Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Noi reguli de intrare în România. Toți călătorii vor completa formularul de localizare a pasagerului
  • 2
    Marina Tauber, adresare către Maia Sandu: „Este un război. În el neapărat vor fi câștigători și invinși, iar învinșii veți fi voi”
  • 3
    Un bărbat de 30 de ani a murit după ce ar fi fost împușcat în timpul unei partide de vânătoare
  • 4
    Reacții după decizia Curții de Apel Bălți de a anula înregistrarea Marinei Tauber în cursa electorală
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.