„Să trântești un munte de beton și cărămidă în holul de onoare al Primăriei, în inima Primăriei, este ca și cum ai înfinge un cuțit în aceasta, la fel cum au înfipt cuțitul în inima orașului prin atacul raider comis în 2017 asupra lui”, a scris liberalul pe pagina sa de Facebook.
Mai mult, fostul primar susține că existau variante mai bune de amplasare a liftului:
„Lift pentru persoane cu deficiențe locomotorii se putea instala fie glisant pe trepte, fie pe partea exterioară a clădirii, în golul din curte, dintre Direcția Finanțe și Primărie”.
Solicitat de jurnaliștii Agora, ofițerul de presă de la Primărie, Vasile Chirilescu, a confirmat că lucrările sunt în toi, dar a precizat că inițiativa nu este nouă.
„De mult timp asociațiile care apără drepturile persoanelor cu nevoi speciale, mai ales pentru cei care sunt în scaune cu rotile, ne-au înaintat petiții ca să punem un ascensor, ca să asigurăm accesul la ședințele publice. Nu știu dacă asta este o noutate. Încă de pe timpul lui Chirtoacă (n.r. – fostul primar general de Chișinău Dorin Chirtoacă) se discută acest proiect”, a spus Vasile Chirilescu.
La etajul doi se desfășoară mai multe ședințe, cum ar fi cea a serviciilor operative ale Primăriei sau cea a Consiliului Municipal.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.