Joe Biden și-a anunțat candidatura pentru alegerile prezidențiale din SUA. Ce stă la baza deciziei (VIDEO)

Joe Biden și-a anunțat candidatura pentru alegerile prezidențiale din SUA. Ce stă la baza deciziei (VIDEO)

Fostul vicepreşedinte american Joe Biden şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale americane din 2020, scrie The Guardian. Potrivit sursei citate, Biden este cel mai cunoscut nume din cursa internă a Partidului Democrat, cei care speră să îl învingă pe actualul preşedinte Donald Trump. Fostul președinte a făcut anunţul printr-un videoclip postat pe Twitter, declarând: „Ne luptăm pentru sufletul acestei naţiuni”. 

„Dacă îi acordăm opt ani lui Donald Trump la Casa Albă, el va schimba fundamental şi pentru eternitate caracterul acestei naţiuni. Şi nu voi lăsa acest lucru să se întâmple”, a afirmat Biden.

Decizia lui Biden de a participa la cursă reprezintă a treia sa campanie pentru prezidenţiale – după două încercări nereuşite de a obţine nominalizarea în Partidul Democrat în 1988 şi 2008.

Publicitate

Biden, fost vicepreşedinte în administraţia Obama, în vârstă de 76 de ani, se alătură unui grup divers de candidaţi care include patru senatori – Elizabeth Warren (Massachusetts), Kamala Harris (California), Kirsten Gillibrand (New York) şi Cory Booker (New Jersey) – precum şi reprezentantul Hawaii Tulsi Gabbard şi Julian Castro, fostul primar din San Antonio.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal