De când se ține minte, Natalia Carafizi și-a dorit să împartă lumină în jurul ei. Poate de aceea a ales să devină doctor. La început trăia cu ideea fermă că medicii trebuie să ofere vindecare. Apoi, a înțeles că există oameni pentru care nu mai există leac, dar care totuși pot fi tratați de durere.

În relația cu bolnavii incurabili nu e destul să-ți știi bine meseria...

Îngrijirea paliativă nu este o ocupație la îndemâna oricui. În relația cu bolnavii incurabili nu este destul să-ți știi bine meseria, nici să scrii rețete pe hârtii cu ștampilă. În acest domeniu în primul rând trebuie să fii un om cu sufletul deschis, cu inimă blândă și cu dragoaste. De oameni, de profesie, de viață...


„De când activez la Hospice Angelus am învățat că bucuria este aici și acum. În frumusețea vieții, în savoarea acestei clipe. Am o atitudine pozitivă față de tot ce mi se întâmplă. Ador să cunosc oameni, să-i descopăr. Când vreau să fiu un pic mai fericită este suficient să ascult o melodie preferată, să citesc o carte, să văd un tablou. Totul e despre acum. Aici este secretul”, spune Natalia Carafizi.

Cei mai buni învățători ai vieții pe pământ...

În ochii ei închiși la culoare licărește un zâmbet plin de pace. Se pregătește să meargă în vizită la câțiva pacienți. Oameni care știu că mai au de trăit cel mult 12 luni. Oameni care pe lângă durerea fizică care le inundă trupul, mai au și dureri emoționale, sociale, spirituale. Chiar și așa, spune Natalia, aceste persoane sunt cei mai buni învățători ai vieții pe pământ:

„Fiecare pacient cu care îmi este dat să interacționez îmi oferă lecții de înțelepciune, de răbdare. Totuși, cel mai important lucru pe care l-am învățat de cei care au nevoie de îngrijire paliativă este să am grijă de sănătatea mea. Oamenii trebuie să învețe să nu-și crească bolile, să se adreseze la timp la medic, să prețuiască un pic mai mult viața pe care o trăiesc”.


A învățat ca pe lângă medicamente, pansamente și sfaturi să le ofere și un pic de înțelegere, un pic de susținere și un pic de speranță.

„Viața trăită cu o boală despre care se știe că e incurabilă poate avea culoare. Totul depinde de atitudinea pe care o avem față de boală și de cât de bine putem să filtrăm sfaturile și viziunile oamenilor din jur.  Sunt persoane care deși știu că au un termen de viață limitat, nu doar trăiesc ci savurează fiecare clipă”, explică Natalia Carafizi.

Dacă nu ar fi speranța și bunătatea...

 Își privește chipul frumos conturat în oglinda ovală din hol. Spune cu sinceritatea că unul dintre crezurile pe care le urmează în fiecare zi este că dacă nu ar fi speranța și bunătatea, tot ar rămâne loc pentru un pic de dragoste și un pic de înțelepciune.


Nu înțelege de ce nu ar fi fericită atâta timp cât are la dispoziție timp pentru a-și transforma visele în realitate. Tot de la pacienții săi a învățat ce lux mare poate fi timpul. Mai mult, este apoape sigură că știe unde anume se ascunde mult râvnita fericire.

Nu poți ține fericirea în dulap...

 „Am învățat să fiu fericită, bucurându-mă de fiecare clipă din viață. Încerc să percep, să conștientizez și  să memorez fiecare stare prin care trec. Fericirea nu este o acumulare statică, nu o poți ține în dulap. Ea este un proces permanent”, susține Natalia Carafizi, medic coordonator și Director Executiv al Fundației „Hospice Angelus Moldova”.

Apoi zâmbește iar. De parcă și-ar fi amintit că-i sărbătoare. Dar nu e. Nici nu e nevoie să caute în calendar. Știe cu siguranță că ziua care începe va fi minunată. La fel ca cea de ieri, la fel ca cea de mâine...

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!