Două pastorale pentru creștinii din Republica Moldova: Ce mesaje au transmis Mitropoliții Petru și Vladimir

Două pastorale pentru creștinii din Republica Moldova: Ce mesaje au transmis Mitropoliții Petru și Vladimir

În două pastorale separate, capii celor două Biserici ortodoxe, Mitropolia Moldovei și cea a Basarabiei, au transmis mesaje cetățenilor cu ocazia sărbătorilor de Paști, scrie zdg.md.Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, a îndemnat oamenii să nu se înstrăineze unii de alții și să nu se învrăjbească „din cauza sau de dragul unor lucruri efemere”.

„Slăvitul și vrednicul de laudă, Apostolul Pavel, ne îndeamnă să ne bucurăm întru Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel Răstignit și Înviat, Cel ce a călcat moartea și a biruit iadul. Omul credincios, „sărac cu duhul”, „flămând și însetat”(Matei 5,3-6) de dreptatea  Domnului, nu caută bucuria și sensul vieții în „rodul de grâu, de vin şi de untdelemn ce s-a înmulțit” (Psalmul 4, 7), nici nu se satisface cu bucurii lumești și mercantile, ci desfătarea sufletului lui este Iisus, Biruitorul morții, Cel ce prin Înviere „a însemnat peste noi lumina feței Sale” (Psalmul 4,6)”, se mai menționează în mesajul Mitropolitului Vladimir.

La rândul său, ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, Arhiepiscopul Chișinăului și Exarhul Plaiurilor, menționează că deși au trecut aproximativ două mii de ani de când piatra a fost răsturnată de la ușa mormântului, iar Hristos Înviat, mulți „nu înțeleg sensul deplin al acestui mare eveniment din istoria mântuirii noastre, iar mulți pun chiar la îndoială acest adevăr”.

„Lipsa luminii Învierii Domnului din viața noastră face ca pe zi ce trece tot mai mult să ne îndepărtăm de semenii noștri. Nu mai avem timp de pierdut ci, cu toată puterea noastră, trebuie să ne împărtășim acum de lumina Învierii, iar pentru aceasta să ne punem, cu toată încrederea, nădejdea în Hristos – Cel Înviat. Vă îndemn, ca părinte duhovnicesc, mai ales în această perioadă, să încercăm cu toții, să înmulțim faptele noastre bune pentru că astăzi lumea are nevoie de multă dragoste, milă și bunătate. Să vedem în fiecare din aproapele nostru pe Hristos Cel Înviat și să ne purtăm cu semenii noștri ca și cu Hristos Însuși, pentru că astăzi suntem chemați cu toții să privim la ceruri, să întindem mâinile către aproapele nostru, zicând “fraților! și celor ce ne urăsc pe noi, iertând toate pentru înviere” și dând Slavă Lui Dumnezeu”, precizează ÎPS Petru în Pastorala sa.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Temperaturi de până la 35 de grade Celsius. Cum va fi vremea săptămâna viitoare

Temperaturi de până la 35 de grade Celsius. Cum va fi vremea săptămâna viitoare

Israelul a acceptat un armistiţiu propus de Egipt în Fâşia Gaza

Israelul a acceptat un armistiţiu propus de Egipt în Fâşia Gaza

Daniela Cociu și Maria Olărașu, în top 10 la Mondialul din Canada

Daniela Cociu și Maria Olărașu, în top 10 la Mondialul din Canada

Advertoriale
Echipa maib - al treilea an în cursa „Foc la ghete pe biciclete”, pentru susținerea „Casa Angelus”

Echipa maib - al treilea an în cursa „Foc la ghete pe biciclete”, pentru susținerea „Casa Angelus”

Record absolut - la Art Granit ai trepte și pervaz de exterior în doar 3 zile!

Record absolut - la Art Granit ai trepte și pervaz de exterior în doar 3 zile!

Descoperă berea care se bea și se mănâncă! Litra Gelato NEIPA, surpriza de la Festivalul BeerMania

Descoperă berea care se bea și se mănâncă! Litra Gelato NEIPA, surpriza de la Festivalul BeerMania

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Se împlinesc 14 ani de la încheierea războiului ruso-georgian. Republica Moldova condamnă agresiunea militară a Rusiei împotriva Georgiei
  • 2
    Ex-vicepremierul pentru reintegrare, Vladislav Kulminski face parte din echipa ONU la Centrul de Coordonare Comună de la Istanbul
  • 3
    Institutul pentru Studiul Războiului: Armata rusă depozitează mine și explozibili la Centrala Nucleară Zaporojie
  • 4
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.