Persoanele care nu pot vorbi din cauza unui accident vascular cerebral sau a altor afecţiuni medicale ar putea să îşi redobândească această capacitate graţie unei tehnologii care foloseşte activitatea cerebrală pentru a produce un limbaj sintetizat, au anunţat oamenii de ştiinţă americani, transmite AGERPRES.
Cercetători de la Universitatea California din San Francisco au implantat electrozi în creierele unor voluntari şi au decodat semnalele produse în centrele cerebrale ale vorbirii pentru a ghida o versiune computerizată a tractului lor vocal - buze, maxilar, limbă şi laringe - să genereze vorbire articulată prin intermediul unui sintetizator vocal.
Acel tip de vorbire astfel obţinută a fost în cea mai mare parte inteligibilă, deşi au existat şi câteva fragmente mai puţin articulate, determinându-i pe oamenii de ştiinţă să spere că, după anumite îmbunătăţiri ale tehnologiei, vor putea să dezvolte în următorii ani un dispozitiv viabil din punct de vedere clinic pentru pacienţii care şi-au pierdut abilitatea de a vorbi.
„Am fost şocaţi când am auzit rezultatele - nu ne vedea să credem ce auzeam. A fost incredibil de interesant să constatăm că multe dintre aspectele vorbirii reale erau prezente în rezultatul final produs de sintetizator", a declarat Josh Chartier, coautor al studiului şi doctorand la UCSF.
„În mod clar, mai avem de lucru pentru ca acest dispozitiv să devină mai natural şi mai inteligibil, însă suntem deja foarte impresionaţi de cât de multe lucruri au putut fi decodate din activitatea cerebrală”, a adăugat el.
Unii dintre pacienţi folosesc deja dispozitive care urmăresc mişcările oculare sau ale muşchilor faciali pentru a rosti cuvinte, cu mare greutate, pe litere, însă producerea unui text scris sau a unui limbaj sintetizat în acest fel este foarte lentă, nepermiţând mai mult de 10 cuvinte pe minut. Vorbirea naturală foloseşte în medie între 100 şi 150 de cuvinte pe minut.
Cercetătorii americani au avut mai mult succes în sintetizarea unor sunete cu pronunţie mai lentă precum "ş" şi mai puţin succes cu sintetizarea unor sunete cu pronunţie mai abruptă, precum "b" şi "p". Tehnologia nu a funcţionat la fel de bine atunci când cercetătorii au încercat să decodeze activitatea cerebrală direct în limbaj, fără utilizarea unui tract vocal virtual.
Vezi și aceste știri

China anunță că va trimite trupe în Rusia pentru exerciții militare comune

Peste 60% din produsele exportate de R. Moldova ajung pe piața Uniunii Europene. În ce țări exportăm cel mai mult

Zelenski îi avertizează pe locuitorii din Crimeea și alte teritorii ocupate să nu se apropie de infrastructura militară rusă
Advertoriale

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)
