
Cine sunt câștigătorii competiției UTM Rube Goldberg
În perioada 19-20 aprilie pe teritoriul Universității Tehnice a Moldovei s-a desfășurat competiția UTM Rube Goldberg – eveniment ingineresc organizat de BEST Chișinău și administrația universității. Află despre ce este competiția și cine au fost câștigătorii!
・
UTM Rube Goldberg este o competiție inginerească care constă în construirea unei mașini Rube Goldberg – un dispozitiv sofisticat ce efectuează o sarcină simplă într-un mod complex, incluzând o reacție în lanț. La competiție, au participat echipe formate din 5 studenți ai Universității Tehnice a Moldovei, tineri de la Colegiul Tehnic și 2 liceeni.


Și în acest an, evenimentul a adunat vizitatori dornici să descopere idei inovative și diverse mecanisme aplicate în renumitele mașinării Rube Goldberg. Competiția a fost desfășurată în cadrul expoziției ”Creația deschide Universul”, unde au fost expuse multe creații ale tinerilor ingineri. Părinții și copiii au avut parte de 2 zile de workshopuri și s-au delectat cu prezentările principiului de funcționare al mașinăriilor realizate de participanți. Mai mult, cei curioși au putut vedea cele 8 mașinării în acțiune.
BEST Chișinău (Board of European Students of Technology) este o organizație studențească de nivel european, care activează în cadrul Universității Tehnice a Moldovei. Începând din 2007, BEST Chișinău continuă să valorifice potențialul ingineresc al studenților și să le ofere învățământ complementar celui universitar.
