Angajații din sectorul privat ar putea beneficia de compensații de până la 50% la programul „Prima casă”

Angajații din sectorul privat ar putea beneficia de compensații de până la 50% la programul „Prima casă”



Moldovenii care muncesc la privat și vor să-și ia o locuință prin programul guvernamental „Prima casă” ar putea beneficia de compensații. Pentru asta, ei vor trebui să depună o cerere, iar locuința „ochită” nu va trebui să fie mai scumpă de o anumită sumă. Va exista și o listă de așteptare, iar statul promite că mărimea compensațiilor ar putea ajunge și la -50% din plata lunară a creditului ipotecar. 

Deocamdată, acesta este doar un proiect propus de Ministerul Finanțelor spre consultări publice. Potrivit instituției, compensația va fi acordată pentru acoperirea parțială a cheltuielilor pe care le suportă beneficiarii pentru achitarea creditului ipotecar în cadrul Programului de stat „Prima casă”.

Costul locuinței pentru care pot fi acordate compensații din buget nu poate depăși 600.000 de lei sau circa 30.100 de euro. Volumul compensației acordate din bugetul de stat unui beneficiar se calculează în mărime de până la 50% din suma creditului ipotecar (suma principală), prevăzută în contractul de credit.

Compensația se acordă lunar, de la aprobarea cererii pentru finanțare până la finalizarea perioadei de rambursare a creditului ipotecar. În cazul stingerii anticipate a creditului ipotecar, transferul compensației încetează de la momentul achitării de către beneficiar a ultimei rate.

Pentru a beneficia de compensație, doritorul va trebui să se înregistreze în Registrul electronic al cererilor de acordare a compensațiilor bănești, unde va încărca versiunea scanată a contractului de vânzare-cumpărare, contractului de credit și contractului de ipotecă, precum și contractul/contractele individual/e de muncă încheiate cu angajatorul/ii.

Cererile de acordare a compensației validate se procesează și, în  funcție de volumul alocațiilor prevăzute în bugetul de stat și numărul de ordine din listă, se stabilesc beneficiarii care vor primi compensații din bugetul de stat în anul financiar respectiv.

Potrivit proiectului, beneficiarii de compensații bănești pentru salariații din sectorul privat nu pot fi în același timp și beneficiari ai programului destinat angajaților din sector public.

Până acum, de compensații beneficiau doar angajații din sectorul public și familiile cu copii.

Mai multe detalii citiți aici.


Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Protest împotriva rezultatelor alegerilor parlamentare din Rusia, la apelul Partidului Comunist

Protest împotriva rezultatelor alegerilor parlamentare din Rusia, la apelul Partidului Comunist

647 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova. Șapte sunt de import

647 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova. Șapte sunt de import

Deținuții din închisoarea din Kabul, eliberați de talibani au devenit gardieni

Deținuții din închisoarea din Kabul, eliberați de talibani au devenit gardieni

Advertoriale
Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Directorul adjunct al ANP, învinuit de „păstrarea ilegală a munițiilor” și „păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor” a fost achitat
  • 2
    Un lider taliban spune că execuțiile și mutilările vor reveni „dar poate nu în public”: „Sunt necesare pentru siguranța cetățenilor”
  • 3
    Cum a schimbat Angela Merkel Europa în cei 16 ani în care a condus Germania
  • 4
    Italia recunoaște certificatele de vaccinare emise în R. Moldova. Ce informații trebuie să conțină documentul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.