Ce este de făcut dacă un asteroid ar amenința Pământul? Circa 300 de experți dezbat opțiunile

Ce este de făcut dacă un asteroid ar amenința Pământul? Circa 300 de experți dezbat opțiunile
Foto: cdn.com

Modul în care agenţia spaţială americană NASA şi comunitatea internaţională ar răspunde în eventualitatea în care un asteroid s-ar îndrepta spre Pământ este tema principală a celei de-a şasea ediţii a Conferinţei Internaţionale de Apărare Planetară care se desfăşoară în apropiere de Washington şi la care participă reprezentanţi din Italia, Germania, Franţa, Rusia, Israel, China şi alte state, relatează DPA şi AFP, citate de Agerpres.

Un telescop tocmai a detectat un asteroid cu diametrul între 100 şi 300 de metri, care goneşte prin sistemul nostru solar cu o viteză de 14 kilometri pe secundă, la 57 de milioane de kilometri de Pământ, iar astronomii estimează la 1% riscul ca acesta să intre în coliziune cu planeta noastră la 29 aprilie 2027. Ce este de făcut? Acesta este scenariul potenţial catastrofal, în totalitate imaginar, pe care aproape 300 de astronomi, oameni de ştiinţă, ingineri şi experţi în situaţii de urgenţă îl dezbat săptămâna aceasta la cel de-al patrulea astfel de exerciţiu internaţional organizat din 2013 până în prezent.

„Nu este Hollywood”, a subliniat administratorul NASA, Jim Bridenstine, în deschiderea conferinţei organizată de Academia Internaţională de Astronautică (IAA) în perioada 29 aprilie - 3 mai în campusul Universităţii Maryland din College Park.

Faptul că Pământul ar fi nevoit să se apere la un moment dat de impactul cu un asteroid stârnea în trecut reacţii de amuzament. Însă, la data de 15 februarie 2013, un meteorit a demonstrat că acest lucru ar putea deveni realitate. În acea zi, un asteroid de 20 de metri a apărut de nicăieri şi a explodat la intrarea în atmosfera terestră, la 23 de kilometri deasupra oraşului rus Celiabinsk. Locuitorii aflaţi pe o arie de 60 de kilometri au simţit căldura exploziei, ferestrele a mii de clădiri s-au fărâmat, iar aproximativ o mie de oameni au fost răniţi.

„Partea bună a ceea ce s-a întâmplat la Celiabinsk este că a crescut nivelul de conştientizare a publicului larg şi a factorilor de decizie”, a declarat pentru AFP Detlef Koschny, codirector al biroului de apărare planetară al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

Doar asteroizii a căror orbită îi va aduce la mai puţin de 50 de milioane de kilometri de Pământ reprezintă un interes din acest punct de vedere. Astronomii îi descoperă în fiecare zi - peste 700 doar în acest an şi 20.001 în total, a explicat Lindley Johnson, reprezentant al biroului NASA pentru apărarea planetei, creat în 2016.

Printre cei mai periculoşi asteroizi se numără o rocă numită 2000SG344, cu un diametru de aproximativ 50 de metri. Riscul ca acesta să se prăbuşească pe Pământ în următorii 100 de ani este evaluat la 1 din 2.096, potrivit ESA.

Majoritatea acestor corpuri cereşti au dimensiuni mici, însă 942 măsoară peste un kilometru, a precizat astronomul Alan Harris care a subliniat totodată că mulţi asteroizi sunt încă necunoscuţi. „Majoritatea sunt 'parcaţi' în spatele Soarelui”, a spus specialistul.

Principalele instrumente optice care detectează astfel de asteroizi sunt telescoapele americane din Arizona şi Hawaii.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Un polițist și alte două persoane, reținute pentru că ar fi cerut mită de 500 de mii de lei pentru a rezolva un dosar privind traficul de droguri

Un polițist și alte două persoane, reținute pentru că ar fi cerut mită de 500 de mii de lei pentru a rezolva un dosar privind traficul de droguri

Un conac din Austria al oligarhului Igor Şuvalov, fost vicepremier al Rusiei, a fost ocupat de activişti

Un conac din Austria al oligarhului Igor Şuvalov, fost vicepremier al Rusiei, a fost ocupat de activişti

Guvernul a transmis Ucrainei cel de-al doilea lot de ajutor umanitar

Guvernul a transmis Ucrainei cel de-al doilea lot de ajutor umanitar

Advertoriale
Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    EDITORIAL | Ghetele albe de la Bruxelles și stiletto de la Jora de Mijloc
  • 2
    Un alt copac s-a prăbușit în capitală. Arborele a strivit o mașină (FOTO)
  • 3
    O femeie a protestat împotriva de violurile comise de soldaţii ruşi în Ucraina pe covorul roşu de la Cannes
  • 4
    Moldova ar trebui să fie „echipată conform standardului NATO”, consideră ministra de externe a Marii Britanii
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.