
Veniturile colectate de vamă au crescut cu peste 20% în luna aprilie
Veniturile încasate de Serviciul Vamal la bugetul de stat, în luna aprilie a anului curent, se cifrează la 1 miliard 983 de milioane de lei, în creștere cu 340,9 milioane de lei (+20,8%) față de perioada similară a anului trecut. Suma a fost acumulată în rezultatul perfectării a 48.239 de declarații vamale, se arată într-un comunicat al Vămii.
・
Totodată, în primele patru luni ale acestui an, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat 6 miliarde 577 milioane de lei, depășind cu 549,6 mil. de lei (+9,1%) încasările pentru aceeași perioadă din anul precedent.
La capitolul combaterea fraudelor vamale, pe parcursul lunii trecute, au fost relevate 779 de încălcări ale legislației vamale. Cele mai frecvente încălcări se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul RM a autoturismelor cu numere de înmatriculare străine, încălcarea termenelor de tranzit sau de depunere a declarației vamale, nedeclararea sau declararea neautentică a mărfurilor de larg consum (articole vestimentare și de încălțăminte, piese auto uzate, produse din tutun etc.). Totodată, în perioada vizată, au fost întocmite 459 de procese-verbale cu privire la contravenție și aplicate amenzi în sumă de peste 1.960.534 lei.
În luna aprilie, fluxul unităților de transport a constituit 366.008 de traversări. Cele mai mari valori de trafic au fost consemnate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 75.036 și respectiv, 55.496 de traversări.
În cazul în care aveți nevoie de informații privind regulile de traversare a frontierei cu diverse bunuri sau să doriți să faceți o reclamație cu privire la eventuale abuzuri admise de către angajații instituției, puteți apela Centrul Unic de Apel al Serviciului Vamal (+373 22 574 111). Pe parcursul lunii trecute, operatorii Liniei de informare au răspuns la 1.105 solicitări de informații legate de vamă.