Două persoane, depistate la vamă cu documente false

Două persoane, depistate la vamă cu documente false

Polițiștii de frontieră din Cahul au depistat doi conaționali care dețineau asupra lor acte falsificate. Un permis de conducere și o carte de identitate, care ar fi eliberate de autoritățile române, au fost ridicate și transmise spre expertiza tehnico-judiciară pentru confirmarea contrafacerii acestora.

În amiaza zilei de vineri, 3 mai, la linia de control s-a apropiat un microbuz de rută ocazională „Moldova-Belgia”, printre pasageri fiind legitimat un cetățean moldovean, locuitor al sat. Manta, raionul Cahul. Acționând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au solicitat persoanei de a prezenta toate documentele avute în posesia sa. Ca urmare a fost înmânat spre control un permis de conducere românesc, perfectat pentru toate categoriile și eliberat pe numele unui cetățean al Republicii Moldova. La cercetarea acestuia cu tehnica din dotare, polițiștii de frontieră au constatat că documentul nu corespunde în totalmente unui act original. În procesul verbal, semnat la fața locului, bărbatul a scris că înainte de a porni la drum a fost rugat de un consătean să transmită permisul unei rude aflate în Belgia, fapt ce-i justifică necunoașterea despre cele depistate.

La câteva minute diferență, pe sensul de ieșire din țară s-a prezentat un locuitor al or. Cahul, ca pasager al unei mașini de ocazie și care, de asemenea intenționa să ajungă în Belgia. La supunerea acestuia unui control suplimentar, polițiștii de frontieră au depistat o carte de identitate românească. Din primele cercetări s-a stabilit că actul este falsificat, fiind observat cu ochiul liber necoincidența unor elemente distinctive ale acestui tip de document. În declarații, cahuleanul de 22 de ani a precizat că în iulie 2018 a cumpărat buletinul românesc contra sumei de 250 de euro. Ba mai mult, persoana care l-a ajutat să obțină cartea de identitate l-ar fi avertizat că îl poate folosi doar la locul de muncă, odată ajuns într-o țară UE.

Publicitate

În ambele cazuri, cetățenii moldoveni și-au continuat călătoria, însă cu informarea despre necesitatea prezentării acestora în cadrul proceselor penale, pornite pe faptul săvârșirii infracțiunii de deținere a actelor oficiale false.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal