Pentru ce pleacă mii de turişti germani în România?

Pentru ce pleacă mii de turişti germani în România?
Foto: descopera.ro

Peste 5.000 de turişti germani vor vizita în acest an România special pentru a vedea urşi şi lupi în mediul lor natural, potrivit oficialilor din turismul românesc, acest tip de sejururi fiind promovat la târgul internaţional de turism care desfăşurat la Stuttgart în perioada 17-25 ianuarie, scrie descopera.ro.

„Standul României la târgul de la Stuttgart a fost vizitat până acum de peste 150.000 de persoane, iar interesul cel mai mare a fost pentru Transilvania şi Delta Dunării, în mod special pentru turismul activ şi turismul în natură. Un segment care a suscitat interes în acest an este observarea de mamifere mari în natură, respectiv urs şi lup, programe pentru care există deja câteva mii de cereri concrete", a declarat agenţiei MEDIAFAX Adina Secară, directorul Biroului de Informare şi Promovare Turistică a României în Germania.

Ea a spus că dacă în anii trecuţi doar câteva sute de germani ajungeau anual pentru observarea animalelor mari, promovarea făcută la târg pentru acest segment va atrage peste 5.000 de turişti în acest an. Programele sunt dezvoltate de agenţiile de turism, în parteneriat cu ocoalele silvice.

"Pentru observarea de animale mari, turiştii vin în special în zonele Piatra Craiului şi Zărneşti. Cei de la ocoalele silvice le dau zilnic de mâncare urşilor în acelaşi loc şi la aceeaşi oră, o delicatesă pentru ei fiind porumbul cu zahăr. Cu o oră înainte de hrănirea animalelor, turiştii sunt urcaţi în foişoare. Eu am văzut într-o singură oră 16 urşi", a afirmat Adina Secară.

Observarea lupilor este o activitate mai anevoioasă, pentru care turistul trebuie să aloce câteva zile.

Târgul de la Stuttgart, la care România a fost în acest an ţară parteneră, este cea mai mare manifestare de acest tip pentru public din Europa. La standul României, construit pe 180 de metri pătraţi, participă 20 de firme.

Târgul a fost vizitat până sâmbătă de peste 210.000 de persoane, dintre care la standul României au ajuns 150.000.

"Au fost foarte mulţi vizitatori care au cumpărat vacanţe direct de la stand, mult mai mulţi decât în anii trecuţi. Fiind ţară parteneră, am avut multe emisiuni la radiourile şi televiziunile din Germania în această perioadă, iar oamenii au văzut destinaţiile promovate şi au venit să cumpere vacanţe", a mai spus Adina Secară.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în primele zece luni ale anului trecut au ajuns în România 206.000 de turişti germani. Aceştia au fost interesaţi în special de circuite culturale, turism activ, ecoturism şi călătorii în oraşe. În ultimii ani a crescut şi interesul acestora pentru vacanţe în Bucureşti.

Germania conduce în topul ţărilor furnizoare de turişti pentru România, cu 228.000 de persoane în 2013, urmată de Italia (181.000 de turişti) şi Franţa (118.000 turişti).

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Grigorișin rămâne pe fir. Acesta anunță că e gata să lupte cu oricine, în turul doi al alegerilor din Bălți (VIDEO)

Grigorișin rămâne pe fir. Acesta anunță că e gata să lupte cu oricine, în turul doi al alegerilor din Bălți (VIDEO)

Primarul capitalei dă de înțeles că majorarea tarifelor pentru transportul public este inevitabilă

Primarul capitalei dă de înțeles că majorarea tarifelor pentru transportul public este inevitabilă

S-au retras din cursa electorală, doar pe facebook. Vicepreședintele CEC spune că nici Marcoci, nici Nesterovschi nu au depus o cerere oficială

S-au retras din cursa electorală, doar pe facebook. Vicepreședintele CEC spune că nici Marcoci, nici Nesterovschi nu au depus o cerere oficială

Advertoriale
Cum aveți grijă de piele după ce purtați masca de protecție. Sfatul specialistului Herbalife

Cum aveți grijă de piele după ce purtați masca de protecție. Sfatul specialistului Herbalife

Ce noutăți aduce Startup Moldova Summit 2021 pentru comunitatea locală de antreprenori și startupuri

Ce noutăți aduce Startup Moldova Summit 2021 pentru comunitatea locală de antreprenori și startupuri

OTP Bank cumpără filiala albaneză Alpha Bank

OTP Bank cumpără filiala albaneză Alpha Bank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    O minoră a cerut ajutor într-o farmacie, speriată de un bărbat care ar fi urmărit-o. Intervenția oamenilor legii (VIDEO)
  • 2
    Scoaterea Partidului Șor în afara legii? Cum ar fi posibil. Răspunsul politicienilor
  • 3
    Salariul brut al judecătorilor Curții Constituționale a fost aproape dublat. Stamate: „CC e fundamentul apărării democrației”
  • 4
    Ultima oră! Alerta cu bombă la Președinție - falsă (UPDATE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.