13 pasageri ai avionului Aeroflot, printre care doi copii, au murit. Oamenii i-au blocat, salvându-și bagajele

13 pasageri ai avionului Aeroflot, printre care doi copii, au murit. Oamenii i-au blocat, salvându-și bagajele

Incendiul la bordul avionului Aeroflot, care s-a produs la Moscova, pe Aeroportul Șeremetievo, a luat viața a 13 oameni, printre care doi copii. Pasagerii care se aflau în partea din spate a avionului nu au putut ieși din cauza că ceilalți oameni le-au blocat calea, încercând să-și salveze bagajele, scrie Interfax. Deocamdată, aceasta este versiunea preliminară.

Interfax citează martorii oculari potrivit cărora, în momentul în care nava s-a lovit de pământ, mai mulți pasageri au panicat și au început a-și scoate bagajele din compartimente. Aglomerația produsă a îngreunat considerabil evacuarea persoanelor care se aflau în spatele navei.

Deși însoțitorii de bord de obicei oferă instrucțiuni în caz de situații excepționale, sursa Interfax spune că „în asemenea situații oamenii procedează pe negândite și încearcă să-și salveze propriile lucruri, fără a lua în calcul că asta poate să-i coste pe alții viața”.

La finalul zilei de 5 mai, bilanțul morților era de 13 persoane, printre care doi copii. Mai mulți pasageri au fost spitalizați cu diverse arsuri și intoxicație cu monoxid de carbon.

Amintim că incendiul a izbucnit pe avion de model SU1492 care urma să zboare de la Moscova la Murmansk. Potrivit presei ruse, acesta a decolat, iar ulterior, în urma unor probleme la bordul navei, s-a întors pe aeroport cuprins de flăcări.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.