Ziua Europei vine cu un program plin pentru iubitorii de film și muzică bună, dar și pentru cei care apreciază bucătăria europeană

Ziua Europei vine cu un program plin pentru iubitorii de film și muzică bună, dar și pentru cei care apreciază bucătăria europeană

Cum ar fi să poți străbate mai multe țări, să sărbătorești diversitatea, în doar câteva zile? Delegația Uniunii Europene îți oferă această posibilitate, la Chișinău, dar și la Cahul. Ziua Europei, și în acest an, vine cu un vast program pentru iubitorii de muzică bună, filme interesante, dar și pentru cei care știu să aprecieze adevărata bucătărie europeană.

Orășelul European, la Chișinău

Orășelul European va fi inaugurat, sâmbătă, 11 mai, la ora 13:00, în Grădina publică Ștefan cel Mare din capitală. Oaspeții vor putea afla mai multe despre cultura și gastronomia țărilor membre ale UE, proiectele de asistență și vor putea învăța câteva expresii într-o limbă străină la școala limbilor europene. Totodată,  în parc va fi amenajată Zona Urban Vibes, dar și o zonă de distracție pentru copii.

În acest an, programul EU4Energy aduce la Chișinău un stand special, Science Box, în care micii experimentatori vor putea explora lumea științei. 

Oaspeții veniți să sărbătorească Ziua Europei vor putea face o lecție de și graffiti,. În ajutor le vor veni artiști consacrați.

Și iubitorii de muzică bună vor avea parte de un program de excepție. După deschiderea oficială a evenimentului și până la ora 17.00, orchestra prezidențială, orchestra „Doina armatei”, trupa Space, ansamblul Mărțișor, colective de dans și muzică pentru copii vor întreține atmosfera.

Evenimentul va culmina cu un spectacol susținut de Moldovan National Youth Orchestra și corul La La Play, în scuarul Catedralei. Concertul, care va avea loc începând cu ora 19.00 și până 21.30, este organizat de Delegația UE în Republica Moldova în parteneriat cu UNICEF.

Festivalul de Film și Cultură Europeană, la Chișinău

Și în acest an, Delegația Uniunii Europene invită moldovenii să sărbătorească împreună cultura europeană în cadrul festivalului de muzică și film. Aici vor fi rulate pelicule din țările membre ale Uniunii Europene.

Astfel, duminică, 12 mai, cinefilii, dar și iubitorii de muzică sunt așteptați în Grădina publică Ștefan cel Mare, începând cu ora 14.00. Cei prezenți vor putea savura un recital marca Jazz-n-Chisinau, iar începând cu ora 15.00 vor putea urmări pelicula pentru adolescenți „Charleen Macht Schluss”. Trupa Via Dacă vine cu un concert extraordinar la ora 17.00. Iar cinefilii sunt invitați, la ora 18.00, la drama istorică Moromeții-2, urmată, la ora 20:00, de dramedia „Truman”. Festivalul se va încheia la ora 22.00.

Ziua Europei, la Cahul

Din capitală, Ziua Europei se mută în sudul țării, la Cahul. Locuitorii acestui oraș și a comunităților din regiune sunt invitați, de la mic la mare, sâmbătă, 18 mai, în Piața Independenței, în Orășelul European pentru a celebra Ziua Europei și 10 ani ai Parteneriatului Estic.

Cultura și bucătăria țărilor europene, filme și muzică bună, de toate promite Delegația UE la Chișinău. Oaspeții pot afla mai multe și despre susținerea oferită de Uniunea Europeană țării noastre.

Organizatorii promit  activități inedite pentru oaspeți de la 14.30 și până la 18.30.  Fanfare și ansambluri folclorice din sudul țării, trupa majoretelor din Cahul și bunica de la Văleni vor avea grijă ca sărbătoarea să fie cu adevărat deosebită.

Și la Cahul va fi organizat un spectacol, la sfârșitul zilei. De această dată va fi retransmisă finala concursului muzical Eurovision din Tel-Aviv. În deschiderea spectacolului de la Cahul, interpreta Cristina Scarlat va veni cu un recital de excepție.

Festivalul de Film și Cultură Europeană, la Cahul

Locuitorii din sudul R.Moldova sunt invitați, duminică, 19 mai, în Piața Horelor din Cahul unde va demara Festivalul de Film și Cultură Europeană, organizat de Delegația Uniunii Europene.

Deschiderea oficială va avea loc la ora 12.00. Primul film prezentat va fi unul pentru copii „Timm Thaler”, urmat la 13.45 de un recital al ansamblurilor folclorice locale. Cei care apreciază drama istorică sunt invitați la 14:15 la pelicula franceză „Au revoir là-haut”, iar la 16.00, la proiecția din Lituania „Cenușa pe zăpadă”. Festivalul se va încheia  în jurul orei 18.00, atunci când locuitorii orașului Cahul oorganizează tradiționala horă de duminică.


Material publicat cu sprijinul Uniunii Europene. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă neapărat poziția oficială a Uniunii Europene.


Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Recordul Portului Giurgiulești de 1,4 milioane tone de marfă, asigurat de exporturile de ulei, cereale și metal vechi

Recordul Portului Giurgiulești de 1,4 milioane tone de marfă, asigurat de exporturile de ulei, cereale și metal vechi

Rusia: „Nu vom ataca, lovi sau invada Ucraina. Efectuăm doar manevre și transferăm trupe pe propriul teritoriu”

Rusia: „Nu vom ataca, lovi sau invada Ucraina. Efectuăm doar manevre și transferăm trupe pe propriul teritoriu”

Se sistează activitatea zonelor de agrement și a cluburilor de noapte. Ce restricții vor fi impuse în capitală (DOC)

Se sistează activitatea zonelor de agrement și a cluburilor de noapte. Ce restricții vor fi impuse în capitală (DOC)

Advertoriale
Dobândă preferențială la credite, dacă primiți salariul pe cardul FinComBank

Dobândă preferențială la credite, dacă primiți salariul pe cardul FinComBank

Maib și Western Union lansează serviciul de transfer de bani din străinătate direct pe card

Maib și Western Union lansează serviciul de transfer de bani din străinătate direct pe card

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Un autocar de pe linia Chişinău-Bucureşti a ars în totalitate pe traseu
  • 2
    Kremlinul consideră că problema suspendării livrărilor de gaze către Moldova este una „strict comercială”
  • 3
    Stare de urgență pentru amânarea achitării TVA și plata anticipată a compensațiilor. Soluțiile Guvernului pentru criza energetică
  • 4
    Vor reveni școlile la regimul online? Gavrilița: Gradul de alertă nu este suficient în lumina acestei contagiozități
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.