Ucraina: Preşedintele parlamentului, cercetat pentru presupuse acte de corupţie

Ucraina: Preşedintele parlamentului, cercetat pentru presupuse acte de corupţie

Oficiul naţional de luptă împotriva corupţiei din Ucraina (NABU) a anunţat marţi începerea urmăririi penale împotriva preşedintelui Radei Supreme, Andrei Parubii, pentru presupusă deturnare de fonduri de la bugetul de stat, potrivit EFE şi Unian, scrie Agerpres.

Conform agenţiei de presă Ukrainski Novini, tribunalul districtual Solomenski din Kiev a stabilit că NABU trebuie să înceapă o procedură penală împotriva şefului legislativului ucrainean.„În conformitate cu avizul judecătorului de instrucţie de la tribunalul Solomenski din Kiev din data de 2 aprilie 2019, cazul a fost înregistrat în registrul anchetelor precedente datei de 10 aprilie 2019”, a indicat NABU.Dacă ancheta îi va dovedi vinovăţia, Andrei Parubii riscă o pedeapsă de până la trei ani de închisoare şi o descalificare politică pentru acelaşi termen, ceea ce înseamnă că el nu va putea să ocupe funcţii publice în perioada respectivă.În declaraţia sa de venit, Parubii a raportat un câştig de 878.000 de grivne (circa 33.000 de dolari) în 2018 şi achiziţionarea unui apartament în oraşul Lvov, conform media ucrainene.Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Radei, Andrei Kovaliov, a dezminţit această informaţie, incluzând-o în categoria „obişnuitelor ştiri false”.Potrivit lui Kovaliov, un fost angajat al uneia dintre structurile Radei Supreme, supărat că a fost demis, a făcut o plângere împotriva lui Parubii la NABU, care a refuzat însă să o înregistreze.Acesta a mers atunci cu plângerea la tribunal, care i-a dat curs, a indicat el.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal