O tânără din Moldova a câștigat prima ediție „Cântă acum cu mine” și un premiu de 50.000 de euro (VIDEO)

O tânără din Moldova a câștigat prima ediție „Cântă acum cu mine” și un premiu de 50.000 de euro (VIDEO)

Ludmila Danilceac este o tânără din Republica Moldova, care a reușit să cucerească publicul de peste Prut, cu vocea sa suavă, în cadrul unui show muzical. Aceasta s-a învrednicit cu trofeul primei ediții „Cântă acum cu mine”, scrie Ea.md.

„Mă simt foarte straniu pentru că încă nu realizez că am câștigat, e pentru prima oară când câștig un concurs atât de mare. Eu încă sunt șocată! Mă uit la premiu și nu-mi vine să cred că e al meu”, a zis Ludmila.

Tânăra mărturisește că a fost copleșită de emoții în ziua audițiilor, însă a reușit să se adune și să ne ofere un spectacol inegalabil. „Când am ieșit în fața celor 100 tremuram că varga, ceea ce mi s-a întâmplat și la ultima piesă. Emoțiile mă cuprind când sunt pe scenă, mă cufund în piesă, cânt și atât. Nu mai țin minte nimic din ce s-a întâmplat”, mărturisește tânăra artistă.

Publicitate

Pentru cei care doresc să-și încerce norocul și să participe în cel de-al doilea sezon, Ludmila vine cu un sfat important: „În primul rând, aveți încredere în voi, eu n-am avut! Chiar sincer vă spun, am venit la această emisiune pentru că au insistat părinții mei. Ei aveau mai mare încredere în mine decât aveam eu. Mergeți înainte și fiți așa cum sunteți voi!”, spune Ludmila.

...

Fiind întrebată ce va face cu premiul cel mare în valoare de 50.000 de euro, Ludmila spune că are planuri grandioase de viitor.

„Vreau foarte tare să-mi cumpăr un apartament, să avem un colțișor al nostru, eu și logodnicul meu. O să vedem, nu știu, mi-ar plăcea să-mi fac și un studio în care să compun, să fac piese peste piese și, în zece ani, să cânt pe un stadion ca Beyonce și Jessie J”, a dezvăluit Ludmila, potrivit cantaacumcumine.protv.ro.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal