Tratamentul varicozei cu laser sau ce este Albația Endovenoasă și de ce să apelezi la ea

Tratamentul varicozei cu laser sau ce este Albația Endovenoasă și de ce să apelezi la ea

Ablația endovenoasă cu laser este cea mai eficientă și mai puțin traumatizantă soluție pentru venele varicoase superficiale. Poate rezolva calitativ problema varicozei în doar câteva ore, fără cicatrici și cu o recuperare rapidă. Se aplică cu succes în cazul dilatărilor varicoase cu incapacitatea valvelor de a pompa sângele, în cazul pachetelor varicoase ce depășesc indicația de scleroterapie sau în cazul recidivelor/reapariției varicelor după cura chirurgicală anterioară.

Una dintre cele mai frecvente afecțiuni vasculare cu care se confruntă pacienții este dilatarea varicoasă a venelor superficiale ale membrelor inferioare. Acestea nu mai aduc niciun beneficiu organismului și au un aspect inestetic neplăcut. Netratate la timp, pot provoca complicații severe pe termen lung, inclusiv tromboflebită acută de varice (trombi/cheaguri de sânge, ce pot migra în vasele plămânilor și pot provoca decesul subit).

Ablația endovenoasă cu laser este cea mai modernă și eficientă metodă în tratamentul bolilor venoase cronice. Calitatea rezultatelor depinde, însă, și de tipul de laser. La Spitalul Internațional Medpark este acum disponibil un laser de ultimă generație, care permite obținerea unui efect estetic și unor rezultate net superioare pe termen lung, iar riscul de reapariție a problemei medicale este de 2 ori mai mic decât în cazul laserelor de generații anterioare!

Laserul endovenos cu acțiune radială sporește semnificativ calitatea rezultatelor

Procedura durează cca 60-90 minute, iar a doua zi pacientul poate pleca acasă. Recuperarea după intervenție este mai rapidă decât în urma operațiilor clasice, cu rezultate foarte bune pe termen lung. Pacientul își poate relua activitatea profesională peste 7 zile și nu necesită îngrijiri speciale. Avantajul laserelor de ultimă generație este emisia radială a undelor - în formă de cerc. Spre deosebire cu laserele ce acționează localizat, acestea acționează pe tot diametrul vasului sanguin, reducând esențial riscul de reapariție a problemei.

Intervenția se realizează cu ajutorul unei fibre optice, conectate la instalația laser, care se introduce în interiorul vasului afectat printr-o incizie de câțiva milimetri în zona gleznei sau la nivelul articulației geunchiului. Sub ghidaj ecografic intraoperator, chirurgul ajunge în locul afectat și transmite unda laser, care, prin acțiunea termică locală, determină închiderea venei afectate, fără să fie necesară scoaterea acesteia de sub piele cu distrugerea țesuturilor din jur, cum se întâmplă în cazul tratamentului clasic.

Avantajele tratamentului varicelor cu laser sunt importante:

  • traumatism minor (procedură minim invazivă);
  • dureri practic inexistente;
  • spitalizare de scurtă durată (24 ore);
  • recuperare rapidă;
  • efect cosmetic superior (fără echimoze si cicatrici postoperatorii).

Pentru o programare la chirurgul vascular Medpark, apelează 022 40 00 40 (disponibil 24/24).

P.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.