România: Dosarul Mineriadei, retrimis la Parchetul Militar din cauza nulității rechizitoriului

România: Dosarul Mineriadei, retrimis la Parchetul Militar din cauza nulității rechizitoriului
Foto:rfi.ro



Dosarul Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990 în care fostul preşedinte, Ion Iliescu, fostul premier, Petre Roman şi fostul director al SRI, Virgil Măgureanu au fost trimiși în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii, se va întoarce la Parchet pentru refacerea anchetei, a decis, miercuri, Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța supremă, care a constatat nulitatea rechizitoriului, susține că decizia poate fi contestată. 

Soluția a generat un val de nemulțumiri în rândul părților civile din dosar care s-au aflat în sală și care au acuzat „injustiția", scrie hotnews.ro.  

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis restituirea dosarului Mineriadei la Parchetul Militar, fiind anulate ordinele de punere sub acuzație a inculpaților, dar și toate probele din rechizitoriu.

"Pentru injustiția asta nefuncțională aservită ne luptăm de 29 de ani, au rămas urmași, dar acest dosar istoric arată clar că noi cu sânge am câștigat libertatea. Ce rost mai am eu față de societate, când nu am parte de acest proces echitabil? Bataie de joc”, a spus Marin Stoica, care în iunie 1990 a fost bătut cu sălbăticie, până a intrat în comă.

Procurorii militari ai Secţiei Parchetelor Militare din Parchetul Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie au finalizat, în iunie 2017, cercetările în dosarul „Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990" şi au dispus trimiterea în instanță a cauzei, în care sunt judecate 14 persoane, printre care Ion Iliescu, Petre Roman şi Virgil Măgureanu. Ei sunt acuzați de infracțiuni contra umanității, fapte pedepsite cu închisoare pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani.

Potrivit procurorilor militari, în zilele de 11 și 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanșeze un atac violent împotriva manifestanților aflați în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara și își exprimau, în mod pașnic, opiniile politice în contradicție cu cele ale majorității care forma puterea politică la acel moment. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.

 

Sprijină redacția Agora cu 160 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Un an de la incendiul de la Filarmonica Națională. Ce s-a făcut în acest timp, cum arată acum clădirea și când urmează să înceapă lucrările de reconstrucție (VIDEO, FOTO)

Un an de la incendiul de la Filarmonica Națională. Ce s-a făcut în acest timp, cum arată acum clădirea și când urmează să înceapă lucrările de reconstrucție (VIDEO, FOTO)

1.194 cazuri de COVID-19, confirmate în R. Moldova. 16 persoane au decedat

1.194 cazuri de COVID-19, confirmate în R. Moldova. 16 persoane au decedat

 32.760 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech care a ajuns astăzi la Chișinău. Este a opta tranșă din lotul de 700 de mii de doze procurate de Ministerul Sănătății

32.760 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech care a ajuns astăzi la Chișinău. Este a opta tranșă din lotul de 700 de mii de doze procurate de Ministerul Sănătății

Advertoriale
Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Și-au recunoscut datoria? Liderul de la Tiraspol susține că regiunea transnistreană ar intenționa să-și achite restanțele la gaz
  • 2
    Directorul Promo-Lex, Ion Manole, despre noua Avocată a Poporului: „A fost un vot simplu, plictisitor și antidemocratic”
  • 3
    Parcarea publică municipală de pe strada Ismail a fost amenajată
  • 4
    Culeg struguri pentru o pedeapsă redusă. 14 deținuți din sudul țării muncesc la un agent economic
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.